Liga Profesionistă de Fotbal American (NFL) a donat 35 de milioane de dolari pentru combaterea extinderii pandemiei de coronavirus
Donaţiile au început din data de 16 martie, când au fost amânate toate competiţiile sportive din Statele Unite, iar Fundaţia NFL a donat 3,5 milioane dolari ca parte a eforturilor pentru lupta contra pandemiei de Covid-19.
Donaţiile „familiei” NFL au fost canalizate prin intermediul a 10 organizaţii de caritate din Statele Unite, precum Crucea Roşie Americană, Fundaţia Bob Woodruff, Boys & Girls Clubs of America etc.
„Toţi suntem afectaţi de pandemia de Covid-19. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniţi ca să rămânem în casă şi să ne menţinem puternici”, a afrmat comisarul NFL, Roger Goodell.
Liga Naţională profesionistă de fotbal american (NFL) a cerut celor 32 de francize care o compun să-şi închidă toate bazele, pentru a intensifica eforturile în lupta contra propagării noului coronavirus.
Toate cluburile din ligă şi-au suspendat deja activităţile comerciale obişnuite şi au interzis jucătorilor să se mai deplaseze la bazele echipelor lor, cu excepţia cazurilor unor tratamente medicale.
National Football League, cea mai populară ligă sportivă profesionistă din Statele Unite, a evitat până acum un impact semnificativ al pandemiei de coronavirus deoarece se află în extrasezon. Comisarul NFL, Roger Goodell, a anunţat recent că draftul, selecţia celor mai valoroşi jucători universitari de către francize, va avea loc conform planificării, în perioada 23-25 aprilie, la Las Vegas, însă cu porţile închise.