Lime, serviciul de închiriere de trotinete electrice, este disponibil începând de astăzi în București
„Lime, furnizorul inovator de mobilitate urbană, a ajuns în Bucureşti. Începând de astăzi, locuitorii oraşului se vor putea bucura de un nou mod de transport urban, folosind sistemul de închiriere de trotinete electrice care îi va ajuta să se deplaseze prin capitală într-un mod rapid, uşor şi sustenabil”, se arată într-un comunicat al companiei.
În 2018, conform Indicelui de trafic Tom Tom, Bucureşti a urcat două locuri în clasamentul celor mai aglomerate oraşe din lume din punct de vedere al traficului rutier. Potrivit acestor statistici, capitala are cel mai aglomerat trafic din Europa, în medie, locuitorii Bucureştiului petrecâd cu 50% mai mult timp în trafic decât în mod obişnuit, mai mult decât locuitorii din Istanbul sau Rio de Janeiro.
„Bucureştiul este un oraş minunat, iar noi suntem foarte încântaţi să lansăm Lime aici, unde ştim că există un real interes pentru micro-mobilitate. Colaborăm cu municipalitatea pentru a veni cu o soluţie concretă pentru unele dintre dificultăţile întâmpinate în oraș, așa cum sunt blocajele în trafic. Trotinetele electrice Lime sunt o modalitate plăcută, convenabilă şi inteligentă de reinventare a stilului de viaţă urban”, a declarat Rebecca Stelea, Global Lead of Juicer Community în cadrul Lime.
Cum funcţionează Lime
Pentru a folosi Lime, ulitzatorii trebuie să descarce aplicaţia, să localizeze o trotinetă pe hartă şi să o deblocheze. Aceștia au nevoie de un card bancar și să fi împlinit 18 ani. La încheierea călătoriei, utilizatorii trebuie să urmeze instrucţiunile din aplicaţie pentru a finaliza călătoria şi a parca în mod responsabil.
Pentru deplasarea cu Lime, costul de deblocare este de 3 lei, iar pentru fiecare minut de călătorie se va adăuga suma de 60 de bani. Echipele locale Lime se vor ocupa de întreţinerea, reîncărcarea şi amplasarea flotei în oraş.
Compania respectă siguranţa şi confortul şi îndeamnă utilizatorii să poarte cască de fiecare dată.