Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază se va aplica încă două luni. Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care modifică și lista produselor vizate

31 01. 2024
cumparaturi

Guvernul a modificat pentru a doua oară OUG prin care se plafonează adaosul comercial la unele alimente de bază, o măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.

Potrivit noii OUG, perioada de aplicare a măsurilor a fost prelungită cu încă 60 de zile, de la data intrării în vigoare a ordonanței.

În plus, a fost modificată Anexa cu produsele vizate de OUG. Astfel, au au fost eliminate:

  • orezul – bob rotund – cu gramaj cuprins între 0,5 şi 1,5 kg,
  • cozonacul,
  • bulionul de roşii,
  • margarina,
  • drojdia,
  • carnea tocată

Au fost introduse, în schimb:

  • untul până la 250 grame
  • magiunul până la 350 grame.

Suplimentar a fost introdusă prevederea prin care sunt exceptate de la aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă produsele agricole şi alimentare prevăzute în anexă, utilizate ca materii prime în procesul de producţie, prelucrare, procesare şi care fac obiectul relaţiilor comerciale dintre producător -procesator, procesator -procesator.

Totodată, în contextul introducerii unui nou sector prioritar referitor la eficienţa energetică în agricultură şi care conduce la posibilitatea finanţării unor investiţii strategice gestionate de organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, este necesară modificarea articolului 6 din Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, republicată.

Propunerea de modificare este justificată de necesitatea introducerii în categoria de beneficiari privaţi a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, care vor putea accesa mai facil măsurile de sprijin finanţate din fonduri publice nerambursabile sau alte fonduri publice.

Modificarea va contribui la îndeplinirea obiectivelor privind eficienţa energetică si la implementarea proiectelor care au ca scop instalarea surselor regenerabile de energie la nivelul infrastructurii deţinută de aceştia, precum şi reabilitarea infrastructurii de irigaţii deţinute, ducând la reducerea utilizării combustibililor fosili ca sursă de energie precum şi la eficientizarea utilizării resurselor de apă. În plus, modificarea va permite ca această categorie de beneficiari să poată accesa şi alte fonduri, fără a se limita la un program anume.

Actul normativ se adresează operatorilor economici din sectorul agroalimentar (procesatori, distribuitori, comercianţi), organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare.

Reamintim că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a fost introdusă măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare prin limitarea, pentru o perioadă de 90 de zile, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuţia şi comercializarea acestor produse.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 89/2023, termenul de aplicare a fost prelungit până la data de 31.01.2024.