Linia feroviară Budapesta-Belgrad: Ungaria secretizează detaliile contractului cu China

Economica.net
20 05. 2020
linie_ferata_59048100

Detaliile contractului urmează să fie de asemenea secrete, căci divulgarea lor ar putea „ameninţa capacitatea Ungariei de a-şi realiza politica sa externă şi interesele sale comerciale”, potrivit respectivului proiect de lege, scrie Agerpres. 

Ungaria doreşte astfel să se protejeze de o „influenţă externă indusă”, proiectul comportând „un interes naţional superior”, asigură textul.

Linia feroviară de mare viteză va permite modernizarea unei legături existente între capitalele ungară şi sârbă.

În virtutea acordului semnat cu Banca de stat chineză Exim, Ungaria va finanţa 85% din costul investiţiei – estimat la cel puţin 2 miliarde de euro – prin împrumut, iar cele 15% rămase, din propriile sale fonduri.

Guvernul declarase înainte că secretizarea detaliilor contractului este necesară pentru a obţine împrumutul respectiv de la Exim.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Budapesta poate decide oricând să divulge date ale proiectului „după ce ar obţine acordul guvernului Republicii Populare Chineze”.

Investiţia a suscitat critici potrivit cărora Chinei i se oferă astfel posibilitatea de a se amesteca în afacerile Ungariei şi că aceasta ar reprezenta un cost enorm pentru contribuabil.

Îndoieli au fost formulate de asemenea cu privire la rentabilitatea proiectului şi la riscurile de corupţie legate de construirea tronsonului unguresc al liniei feroviare cu lungimea de 350 kilometri.

Ea va fi construită în parte de mediile de afaceri apropiate premierului Viktor Orban şi ar urma să facă parte dintr-un proiect de legătură feroviară între Europa Centrală şi portul Pireu din Grecia, gestionat de chinezi.

Proiectul se înscrie în cadrul ambiţioasei iniţiative chineze, aşa-numitul nou „Drum al mătăsii”, proiect de infrastructură mondial semnat de preşedintele chinez Xi Jinping pentru a transporta mărfuri chineze din Est spre Vest.

Italia, Portugalia şi Grecia, precum şi mai multe ţări din Europa de Est, s-au alăturat acestei iniţiative chineze.

Linia Budapesta-Belgrad va fi primul proiect feroviar susţinut de China în cadrul Uniunii Europene, potrivit analiştilor, citaţi de AFP.