Lipsurile seniorilor din România, mult peste media europeană

14 07. 2018

De exemplu, în Elveția, doar 1,8% din bătrâni suferă de sărăcie, în timp ce în Marea Britanie procentul este de 4,2%. Este clar că primul pas prin care se poate îmbunătăți situația seniorilor din România este legea pensiilor, care ar trebui să vizeze în primul rând majorarea celor mai mici pensii, pentru a-i scoate din sărăcie pe cei care primesc astăzi o pensie de 640 de lei pe lună. Evident, odată cu această majorare, toți cei care au contribuit la sistemul de pensii trebuie să primească o pensie calculată în funcție de contributivitate, mai mare decât pensia minimă social garantată. Așa ar fi echitabil si decent!

Cât cheltuie statul pe pensii si cât reprezintă pensia publică din venitul total al seniorilor

Conform ultimului studiu al Organizației Internaționale a Muncii „World Social Protection Report 2017-2019″, România cheltuie 8% din PIB cu pensii si ajutoare sociale pentru pensionari, procent care ne situează pe locul 32 în lume. Țări in care seniorii nu sunt așa de mult afectați de sărăcie, precum Elveția si Marea Britanie cheltuie chiar mai puțin decât România, doar 6,6 % din PIB.

Însă pensionarii din aceste țări nu se bazează exclusiv pe pensia de la stat, ci si pe alte surse de venit, inclusiv pe economiile acumulate pe parcursul vieții. Conform „Pensions at a Glance 2017″ realizat de OCDE, doar 41% din venitul pensionarilor elvețieni reprezintă pensia publică, iar 14% vine din economii.

În Marea Britanie, în medie, 43% din venitul pensionarilor vine din pensia de la stat si 12% din capitalul acumulat pe parcursul vieții.

Cu siguranță, suntem departe de aceste sisteme. Nici peste 30 de ani nu cred că e posibil că pensionarii din România să atingă un nivel de trai asemănător cu cel din Elveția sau Marea Britanie, doar cu banii din Pionul 1 de pensii. Sisteme precum Pilonul 2 în care banii sunt investiți în timp trebuie încurajate pentru a completa pensia publică în viitor. Contribuțiile la Pilonul 2 trebuie să fie mărite la 6% din salariul brut, așa cum era prevăzut în legea pensiilor private originală. De asemenea, pentru a asigura o pensie privată decentă e important ca si modalitățile de investire a banilor să fie extinse pentru a garanta un randament mai mare decât cel de 8% anual obținut până acum. Mai mult, populația trebuie încurajată să facă economii pentru pensie. De exemplu, contribuțiile la pilonul 3 sunt deductibile la calculul impozitului pe venit în prezent doar în limita de 400 de euro pe an pentru angajat si 400 de euro pe an pentru angajator. Ar trebui că toate sumele care se virează în Pilonul 3 să fie exceptate de la impozitare.

Populația îmbătrânește la noi mai rapid decât la alții

Conform raportului Națiunilor Unite, „World Population Aging”, în 2015, în România, 24% din populație avea vârsta de peste 60 de ani . Acest procent va creste pana la aproape 30% în 2030. Cifrele sunt mult peste media din estul Europei, unde 21% din populație avea vârsta de peste 60 de ani în 2015 si se preconizează că în 2030 vârstnicii vor reprezenta 25,7%.

Populația în România îmbătrânește rapid si vor fi din ce în ce mai putini tineri care să susțină contribuțiile la Pilonul 1. Pentru a putea plăti pensiile în viitor, Pilonul 2 trebuie să rămână obligatoriu, mai ales că românii nu economisesc voluntar pentru pensie. Deși poate părea o idee bună să lași la latitudinea tinerilor decizia de a investi în Pilonul 2, trebuie să luam în calcul faptul că 35% dintre români nu economisesc deloc, conform unui studiu solicitat de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România. Este rolul guvernului de a face politici sociale care să protejeze populația pe termen mediu si lung, nu ne putem baza exclusiv pe educația financiară a oamenilor. Pentru a evita un dezastru la sistemul de pensii în viitor este imperativ ca Pilonul 2 să rămână obligatoriu.

Pensia nu e singura problemă. Seniorii noștri sunt mai puțin fericiți decât cei alte țări UE

Conform Eurostat, doar 30% dintre pensionarii din România au spus că au fost fericiți tot timpul sau aproape tot timpul în ultimele 4 săptămâni, în timp ce, în medie, 57% seniorii din UE au declarat acest lucru. Sigur că pensia este importantă, dar să nu reducem nevoile pensionarilor exclusiv la veniturile lunare. Pentru o viață fericită, seniorii au nevoie de multe alte lucruri, cum ar fi servicii medicale adaptate nevoilor unei populații îmbătrânite, transport în comun mai bun, în timp ce bătrânii singuri au nevoie de atenția si sprijinul comunității. Legea pensiilor, indiferent de cât de bună va fi, nu va rezolva în totalitate problemele pensionarilor. Să nu facem greșeala de a reduce nevoile seniorilor doar la punctul de pensie!

Ioana Petrescu este fost Ministru de Finanţe al României şi este membru al partidului Pro România