Lira sterlină a luat-o din nou la vale şi a atins un nou minim faţă de dolar

Lira sterlină s-a depreciat luni cu peste 3%, iar cursul a coborât la un minim de 1,3186 dolari, cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani, din cauza incertitudinii provocate de votul britanicilor pentru ieşirea din UE. Lira a pierdut vineri 8,1% din valoare, după ce 51,9% dintre britanici au votat la referendum pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Economica.net - lun, 27 iun. 2016, 10:31
Lira sterlină a luat-o din nou la vale şi a atins un nou minim faţă de dolar

Moneda britanică s-a depreciat luni cu până la 2,7% şi în raport cu euro, cursul coborând la un minim de 1,1988 euro/liră.

Euro a evoluat în zig-zag luni faţă de dolar, după ce a coborât vineri cu 2,3%, şi se tranzacţiona în jurul orei 13:00 la 1,1 dolari/euro, în coborâre cu 0,8%.

Preţul petrolului se menţine în preajma minimelor atinse vineri, susţinut într-o oarecare măsură de percepţia traderilor că Brexitul nu ar influenţa semnificativ cererea mondială de energie.

Marea Britanie traversează o criză politică severă: premierul a demisionat, Partidul Conservator îşi caută un nou lider şi un nou prim ministru, Partidul Laburist este măcinat de un război civil intern după eşecul în campania pentru referendum şi, pe deasupra, nu se ştie dacă, când şi în ce condiţii se va materializa exitul celei de-a cincea economii a lumii din UE.

Bursele îşi continuă scăderea luni, iar activele de siguranţă, precum obligaţiunile guvernamentale, francul elveţian, yenul japonez şi aurul continuă să se aprecieze, însă mişcările sunt mult mai temperate decât vineri, când pieţele financiare au avut cea mai proastă zi din ultimii cinci ani.

Lira a fost susţinută luni de ieşirea ministrului britanic de Finanţe George Osborne, care a declarat într-o conferinţă de presă că guvernul are planuri foarte bine puse la punct pentru situaţia post-Brexit, comentarii similare celor făcute vineri de Banca Angliei.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a coborât luni cu 0,8%, după ce a închis vineri în scădere cu 3,2%, iar indicele pan-euroepan FTSEurofirst 300 a pierdut luni încă 1,1%, după ce vineri s-a prăbuşit cu 7%.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...