Lira sterlină, cel mai ridicat nivel din 2016 pe fondul estimărilor că Marea Britanie va rămâne în UE

Economica.net
23 06. 2016
pounds_38300700

În jurul orei 10,35 GMT, lira sterlină a urcat până la cotaţia de 1,4947 dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat de la sfârşitul lunii decembrie 2015, în condiţiile în care miercuri seara moneda britanică era cotată la 1,4737 dolari. În raport cu moneda euro, lira sterlină a urcat până la 76,23 pence pentru un euro, cea mai ridicată cotaţie din ultimele săptămâni, faţă de 76,77 pence pentru un euro miercuri.

Potrivit unui sondaj Ipsos MORI publicat joi, în chiar ziua referendumului, tabăra favorabilă rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană este creditată cu 52% din voturi, în timp ce pentru Brexit ar urma să opteze 48% dintre alegători.

‘Piaţa ia în calcul acum un vot în favoarea ‘Remain’. Rezultatele preliminare au potenţialul de a fi foarte confuze. Dacă acesta este punctul de la care plecăm spre sondajele de la 10 seara şi spre rezultate, există loc de volatilitate în jos’, a declarat Adam Cole, analist la RBC Capital Markets.

Procedura de vot se va încheia la ora 21/00 GMT, iar rezultatele sunt aşteptate pentru vineri dimineaţa. ‘Dacă sondajele realizate după închiderea secţiilor de votare sugerează că tabăra ‘Leave’ este în frunte am putea vedea o depreciere a lirei’, a subliniat Yujiro Goto, analist la Nomura.

În aceste condiţii, cel mai probabil pe tot parcursul zilei va prevala o atitudine expectativă, marcată de posibile momente de volatilitate, pe măsură ce pieţele vor aştepta publicarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie.