Lira sterlină, cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii doi ani

Lira sterlină s-a apreciat vineri cu 0,43% faţă de euro, atingând un maxim al ultimilor doi ani în raport cu moneda utilizată de cele 18 state din zona euro, şi cu 0,8% faţă de dolar, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, după ce majoritatea scoţienilor au respins prin vot independenţa Scoţiei, transmite BBC.
Economica.net - vin, 19 sept. 2014, 08:47
Lira sterlină, cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii doi ani

În tranzacţiile din Asia, lira sterlină a atins un maxim de 1,2743 euro şi 1,6525 dolari pe parcursul şedinţei de vineri, în timp ce Bursa de la Londra a deschis vineri în creştere cu 0,75% iar în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.870,41 puncte, scrie Agerpres.

Scoţienii au votat în proporţie de 55,3% împotriva independenţei Scoţiei faţă de Regatul Unit, relevă cifrele oficiale după numărarea voturilor din toate cele 32 de circumscripţii. Rata de participare la vot a fost una record: 84,6%.

Cel mai mare grup bancar britanic, Royal Bank of Scotland, a confirmat că nu-şi va muta sediul central din Scoţia, în urma rezultatelor referendumului. ‘Anunţul pe care l-am făcut privind mutarea sediului nostru central în Anglia a făcut parte dintr-un plan pentru situaţii neprevăzute menit să asigure clienţilor, angajaţilor şi acţionarilor noştri certitudine şi stabilitate dacă ar fi fost un vot în favoarea independenţei’, se arată în declaraţia RBS.

De asemenea, reprezentanţii Lloyds Banking Group au apreciat că ‘grupul este mândru de moştenirea sa scoţiană şi îşi menţine angajamentul privind o prezenţă semnificativă în Scoţia. Rămânem pe deplin concentraţi asupra sprijinirii persoanelor fizice şi juridice din Scoţia şi din restul Regatului Unit’. La Bursa de la Londra, acţiunile RBS au urcat vineri cu peste 3% în timp ce titlurile Lloyds Banking Group înregistrau un avans de aproape 2%.

În ultimele săptămâni, lira sterlină s-a depreciat faţă de euro şi dolar din cauza temerilor că scoţienii vor vota în favoarea independenţei. Jeremy Cook, economist la World First, a afirmat: ‘Riscul evident pentru pieţele financiare era un ‘Da’, care ar fi cauzat vânzări masive de active. Acum pieţele se vor concentra din nou pe fundamentele economiei britanice’.

De asemenea, analiştii susţin că rezultatul votului reduce riscul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. ‘Rezidenţii scoţieni se pronunţă într-un procent mai ridicat în favoarea rămânerii în UE, faţă de restul Regatului Unit, unde majoritatea sunt în favoarea părăsirii UE. Pe ansamblu, a fost evitată o dezmembrare majoră şi acum toată atenţia se va concentra pe redresarea economiei. Banca Angliei va face probabil presiuni pentru majorarea ratei dobânzii la începutul anului viitor, în lipsa incertitudinilor politice’, a apreciat economistul Azad Zangana, de la Schroders.

PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,8% în trimestrul doi din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, iar datele Oficiului Naţional de Statistică (ONS) arată că economia este acum cu 0,2% înaintea nivelului ridicat înregistrat înaintea crizei, în primele trei luni din 2008.

Comparativ cu trimestrul doi din 2013, PIB-ul Regatului Unit a urcat cu 3,1% în perioada aprilie – iunie 2014, cel mai rapid ritm de expansiune din 2007 şi al şaselea trimestru consecutiv de creştere.

Banca Angliei (BoE) se aşteaptă la o creştere a economiei de 3,4% în acest an, ceea ce ar face din Marea Britanie una dintre ţările cu cea mai bună evoluţie din rândul naţiunilor dezvoltate.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...