Lira sterlină creşte, acţiunile europene se apreciază. Tabăra celor care doresc rămânerea Marii Britanii în UE câştigă teren

Economica.net
20 06. 2016
marea_britanie_6789_45612300
Aprecierea lirei sterline a debutat vineri, ‘iar sondajele realizate în week-end au ajutat această evoluţie chiar dacă indică încă 50:50’, a explicat Stuart Bennett, şeful Departamentului Strategie pentru grupul celor 10 monede, de la Banca Santander din Londra. Lira sterlină ‘poate scădea semnificativ dacă următoarele sondaje indică ieşirea (Marii Britanii din UE – n.r.)’, a arătat sursa citată.
 
Preţul aurului a coborât la cel mai redus nivel din ultima lună în condiţiile în care sondajele indică faptul că votanţii vor înclina către rămânerea în UE iar acest fapt scade cererea pentru investiţii de refugiu. Preţul aurului cu livrare imediată a pierdut 1,4 procente, ajungând la 1.280 dolari/uncie, cea mai mare scădere zilnică din 24 mai până în prezent, şi se tranzacţiona, luni dimineaţă, la 1.284 dolari/uncie la Londra, potrivit Bloomberg.
 
Acţiunile europene au consemnat cel mai mare avans din luna februarie şi până în prezent, în condiţiile în care un nou sondaj arată o creştere a numărului britanicilor care susţin rămânerea în UE. Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 3,3 procente, la 336,58 puncte la Londra, al doilea avans consecutiv. Toate pieţele importante din vestul Europei au crescut. Indicele londonez FTSE 100 a câştigat 2,7 procente.
 
‘Sunt mişcări continue începând de vineri când am avut deja o anumită relaxare. Momentul Brexit a fost aşa puternic şi a fost întrerupt brusc ceea ce a luat pe toată lumea prin surprindere. Ne îndreptam către un scenariu clar de Brexit iar acum vedem o mişcare de contraatac care face situaţia mai echilibrată, în linie cu ceea ce investitorii au crezut de la început’, a afirmat Christian Gattiker, şeful Departamentului de cercetare la grupul de private banking Julius Baer în Zurich.
 
Un sondaj publicat în week-end a arătat că 54% la sută dintre votanţi susţin tabăra celor care doresc rămânerea în UE în timp ce 42% sunt în favoarea unei ieşiri din UE, o inversare faţă de începutul săptâmânii trecute când sondajele plasau pe primul loc grupul celor care doreau părăsirea UE de către Marea Britanie.