Lira sterlină s-a depreciat în raport cu dolarul, imediat după măsurile radicale anunțate de Guvernul britanic pentru stimularea economiei
Moneda britanică a scăzut puternic faţă de dolar în acest an şi a atins în această lună niveluri nemaivăzute din 1985, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.
Măsurile de vineri au fost declarate de Guvern ca vestind o nouă eră pentru Regatul Unit, concentrată pe creştere, şi au inclus o combinaţie de reduceri de taxe şi stimulente pentru investiţii pentru întreprinderi.
Banca Angliei a declarat joi, după ce a majorat dobînda cheie cu 0,5 puncte procentuale, că economia Marii Britanii este probabil deja într-o recesiune.
Investitorii au vândut obligaţiuni din Marea Britanie, pe fondul creşterii aşteptate a datoriei guvernamentale.
Paul Johnson, directorul Institutului de Studii Fiscale, a spus că pieţele au părut ”înspăimântate” de amploarea măsurilor fiscale şi a spus că reprezintă cel mai mare nivel de reduceri de taxe din ultima jumătate de secol.
Randamentele obligaţiunilor guvernamentale pe termen de 2 ani din Regatul Unit au atins cel mai ridicat nivel din octombrie 2007, iar randamentele obligaţiunilor pe 10 ani au atins cel mai ridicat nivel din 2010. Randamentele se mişcă invers preţurilor.
Pieţele de acţiuni din Marea Britanie au scăzut şi ele, iar indicele FTSE 100 a scăzut cu 2%, la cel mai redus nivel atins din martie.
Jane Foley, strateg senior FX la banca olandeză Rabobank, a declarat că piaţa pare sceptică faţă de ţinta de creştere de 2,5% a Guvernului, deşi măsurile au fost ”concepute pentru a stimula cererea”.
Noul ministru de Finanţe al Marii Britanii Kwasi Kwarteng a anunţat vineri reduceri istorice de taxe şi creşteri uriaşe ale împrumuturilor, într-o agendă economică care a afectat pieţele financiare, trimiţând obligaţiunile guvernamentale britanice şi lira sterline în cădere liberă.
Kwarteng a anulat cota maximă a impozitului pe venit a ţării, a anulat o creştere planificată a impozitelor pe profit şi pentru prima dată a stabilit o ţintă pentru planurile de cheltuieli ale primului ministru Liz Truss, care vrea să dubleze rata de creştere economică a Marii Britanii.
Economiştii şi investitorii au spus că Guvernul lui Truss, aflat la putere de mai puţin de trei săptămâni, îşi pierde credibilitatea financiară după ce a stabilit reduceri de taxe şi planuri uriaşe de cheltuieli la doar o zi după ce Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor pentru a limita inflaţia în creştere.
Banca americană Citi a avertizat că lira sterlină s-ar putea scufunda până la paritatea cu dolarul.
”Ceva trebuie să dea, iar acel ceva va fi în cele din urmă un curs de schimb mult mai mic”, a spus analistul Vasileios Gkionakis într-o notă de cercetare.
Deutsche Bank a spus că banca centrală trebuie să facă o majorare neprogramată a ratei dobânzii încă de săptămâna viitoare, pentru a calma pieţele şi a restabili credibilitatea.
Anunţul lui Kwarteng a marcat o schimbare de pas în politica financiară britanică, revenind la doctrinele lui Thatcher şi Reagan din anii 1980, pe care criticii le-au luat în derâdere.
Truss, ales prim-ministru la începutul acestei luni prin votul celor 170.000 de membri ai Partidului Conservator, a promis că va dereglementa şi va acorda prioritate creşterii economice, chiar dacă îi favorizează pe cei bogaţi într-un moment în care milioane de oameni se luptă să acopere facturile de bază ale gospodăriilor.