Ministerul Finanțelor Publice, instituția care se ocupă inclusiv de implementarea legislației cu impact în menținerea unei piețe concurențiale loiale, a publicat pe site-ul său o listă a “faptelor de publicitate sancționabile” ce cuprinde mesaje publicitare care, folosite de către agenții economici prin orice mijloc de comunicare, pot atrage sancțiuni de până la 60.000 de lei.
Aceasta pentru că încalcă articolele 4 și 6 din Legea 158/2008, privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă.
Lista cuprinde 33 de expresii pe care MFP, prin Direcțiile Generale Regionale, le-a identificat în cadrul controalelor efectuate de-a lungul timpului și pentru care a dat amenzi, considerându-le contravenții.
“În acord cu cadrul normativ menționat, Ministerul Finanțelor, la sesizarea comercianților, a asociațiilor ori organizațiilor care au un interes legitim constată încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 4 și 6 din Legea nr. 158/2008. În acest context legislativ, în acord cu prevederile art. 3 din Legii prevenirii nr. 270/2017 pe site-ul Ministerul Finanțelor la secțiunea ”Domenii – Publicitate înselătoare” a fost postată ”Lista faptelor de publicitate sancționabile”.
Lista faptelor de publicitate sancționabile cuprinde mesajele publicitare identificate în piață care reprezintă contravenții în sensul prevederilor Legea nr. 158/2008 pentru care instituția noastră are atribuții de constatare și sancționare, aceasta fiind de actualitate”, au explicat pentru Economica oficialii Ministerului de Finanțe.
Menționăm că Articolul 4 din Legea 158/2008 se referă la publicitatea înșelătoare care este interzisă, în timp ce articolul 6 face referire la publicitatea comparativă.
Aceasta este considerată legală, doar dacă dacă îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
Lista nu este exhaustivă. Atenție la „cel mai/cele mai”!
Cele 33 de expresii nu sunt însă singurele pentru care agenții economici pot încasa amenzi. “Materia publicității este una extrem de dinamică și vastă raportat la definiția publicității de la art. 3 lit. a) din Legea nr. 158/2008, fapt pentru care ”Lista faptelor de publicitate sancționabile” cuprinde o enumerare a mesajelor publicitare (în extras)/sintagmelor interzise. Pot exista și alte fapte de publicitate care pot atrage răspunderea contravențională în sensul legii, dar acestea sunt singulare în practică. Ele pot fi contextuale și/sau nuanțate de la speță la spetă, considerent pentru care a fost dată spre informare publică ”Lista faptelor de publicitate sancționabile”, au mai explicat oficialii instituției.
De altfel, faptul că se pot aplica amenzi pentru folosirea în scopuri publicitare și a altor expresii se poate observa din deciziile instanțelor de judecată.
Spre exemplu, potrivit unor spețe analizate de Economica, judecătorii au dat câștig de cauză MFP în procese prin care agenți economici cereau anularea sancțiunilor primite pentru că au folosit în mesajele lor publicitare expresii precum “prețuri foarte, foarte mici”, “cele mai bune rețete”, cele mai fine ingrediente”, „cel mai mare distribuitor”.
MFP nu a făcut însă precizări referitoare la expresiile din listă validate de instanțele de judecată sau neatacate de cei care au primit amenzi.
Conform oficialilor instituției, în implementarea legislației cu impact relevant în menținerea unei piețe concurențiale loiale, Ministerul Finanțelor aplică, coroborat cu Legea 158/2008, și prevederile Legii prevenirii nr. 270/2017 și ale pct. 54 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere.
Ce se întâmplă dacă folosiți expresii considerate de agenții MFP sancționabile
În cazul în care agentul constată săvârșiriea unei contravenții prevăzute de Legea privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, acesta va încheia un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului, la care anexează un plan de remediere.
Compania are la dispoziție 3 ani de la aplicarea sancțiunii pentru a îndeplini obligațiile legale stabilite prin planul de remediere, timp în care nu trebuie să mai săvârșească aceeași sau altă contravenție. Altfel, riscă o sancțiune principală ce constă în amendă contravențională (cu limite valorice între 3.000 – 30.000, respectiv 6.000 – 60.000 lei) şi, după caz:
– încetarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale;
– publicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției necontestat sau a hotărârii judecătorești (în cazul în care a existat o plângere împotriva procesului-verbal), integral sau în extras;
– publicarea unei declarații rectificative de către comerciantul contravenient, atât prin intermediul unui ziar de largă circulație, cât și prin intermediul mijlocului de comunicare folosit pentru difuzarea anunțului publicitar interzis.