Lista finală cu cele 10.000 de proiecte finanţate în acest an în Programul Start-Up Nation va fi publicată pe 15 iulie

Lista finală cu toţi cei care au fost admişi în cele 10.000 de proiecte care vor fi finanţate anul acesta prin programul Start-Up Nation va fi publicată pe data de 15 iulie, deja până la acest moment fiind semnate peste 4.000 de contracte, a declarat, luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea.
Economica.net - lun, 24 iun. 2019, 08:23
Lista finală cu cele 10.000 de proiecte finanţate în acest an în Programul Start-Up Nation va fi publicată pe 15 iulie

Ministrul a participat la deschiderea oficială a celui de-al doilea magazin Ikea din România, amplasat pe Bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti.

„Astăzi, când vorbim, sunt peste 4.000 de contracte deja semnate. Suntem în perioada de clarificări pentru cele aproximativ 1.800 de proiecte care au fost respinse din primele 10.000. Am solicitat clarificări, am şi primit foarte multe dintre ele, dar procedurile prevedeau un anumit grafic de timp – cinci zile pentru trimiterea respingerii, cinci zile pentru trimiterea clarificărilor, 20 de zile pentru a primi răspunsul la clarificări. Suntem în grafic şi la jumătatea lunii iulie, pe 15 iulie, vom afişa lista finală cu toţi cei care sunt admişi în cele 10.000 de proiecte care vor fi finanţate anul acesta. Repet, peste 4.000 de contracte au fost deja semnate”, a spus Oprea.

În acelaşi timp, ministrul de resort a precizat că, în cadrul Programului de internaţionalizare, au fost transmise peste 600 de proiecte în primă sesiune, acestea fiind în analiză , la ora actuală. „Vom afişa lista finală a celor care au fost selectaţi în această primă etapă”, a adăugat oficialul.

Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation a fost deschisă pe 27 decembrie 2018.

Statul îşi propune să finanţeze 10.000 de firme prin acest program. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy
Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria)m informează instituția prin intermediul unui......
Slovacia, Cehia, Bulgaria, România: Kazahstanul, cel mai mare producător de uraniu din lume, își crește livrările către centralele nucleare din Europa
Slovacia, Cehia, Bulgaria, România: Kazahstanul, cel mai mare producător de uraniu din lume, își crește livrările către ...
Compania kazahă de stat Kazatomprom, cel mai mare producător de uraniu din lume, a semnat un nou memorandum pentru livrarea ...
Producătorii de vin Chianti încep să se uite spre piețele din America de Sud, Africa și Asia, după ce Trump a anunțat că SUA va impune de la 1 august taxe vamale de 30% produselor importate din UE
Producătorii de vin Chianti încep să se uite spre piețele din America de Sud, Africa și Asia, după ce Trump a anunțat ...
Producătorii renumitului vin italian Chianti au cerut elaborarea unei noi strategii de export, susţinute de Uniunea Europeană, ...
Wael Kaskas a fost numit director general pentru România, Ungaria, Cehia și Slovacia în cadrul grupului Haleon, deținătorul brandurilor Sensodyne, Voltaren, Panadol și Parodontax
Wael Kaskas a fost numit director general pentru România, Ungaria, Cehia și Slovacia în cadrul grupului Haleon, deținătorul ...
Wael Kaskas a fost numit director general pentru clusterul România, Ungaria, Cehia și Slovacia în cadrul Haleon, lider ...