Lista firmelor, fundaţiilor, asociaţiilor şi avocaţilor care ocupă spaţii RA-APPS

Economica.net
18 01. 2013
guvern_cladire_79559800_59976700

Miercuri, Executivul a prezentat lista persoanelor fizice care ocupă locuinţe RA-APPS.

Pe lista firmelor apar, în ordinea prezentată de Guvern, Amerom, Prime Telecom, Andimetra (în litigiu pentru pretenţii), Milenium Smart Consultin, Editura Regală, Gregory’s Romania, Ines Group, Sonic Media (pretenţii), Direcţia Regională de Poştă Bucureşti, Simpcon (pretenţii), B1 TV Channel, Universal Ravcom, Metaltrade, International Marketing Cerbul, Euro Construct International, Aprolacta, Biades, Ava Studio, Societatea Civilă Medicală dr. Dumitrescu&Mois, Intteligent Office Consulting, Rgm Food Services, Emico Service (pretenţii-evacuare), Millennium Tour, Uzinsider, Tecon, Diesel Servcom (pretenţii), Societatea Naţională a Apelor Mineral, Reconic, La Creperie, Symetrica Consult Magazin nr.1 (pretenţii), Cleopatra Hair Style, Steda Cosmetics, Asociaţia de Turism de la munte până la mare, Nero Club 007, Compania Construcţii-arhiva (pretenţii-evacuare), Monavissa (pretenţii-evacuare), Orange Romania, Gerom diverse servicii (pretenţii), Acord Rent-A-Car, Asociaţia Aldo Moro (pretenţii), Intermed Medical, Coduris Impex (pretenţii-evacuare), Diplomatic Telecom, Gazprom Export (reprezentanţa), Hemometal Belgrad (reprezentanţă), Invest Grup Consulting, Invest Nikarom, Magnus Imobiliar Consult, Mather Communications România, Medipharm Medical, Mindshare Media, O.K. Exchange House, Ogilvy & Mather Advertising, Ogilvyaction România, Ogilvyone Advertising, Phoenix Telecom, Solidmet, Sorion International AG (reprezentanţă), Societatea Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, Editura Brand 4 Brands (pretenţii), Presa Naţională, Group Media Support & Consulting, Burda Romania, Interpress Sport (pretenţii-evacuare), Start Media, Editura Intact, Maxim Publisher, Timpul Ediţia Nouă (pretenţii-evacuare), Abc Distribution Grup (pretenţii), Manpres Distribution, Măru Mic, Asesoft International, Nimsoc Media, Makesense, MHR Actual Profesional Business (pretenţii-evacuare), Mixmontan (pretenţii-reziliere-evacuare), Radiocomunicaţii Bucureşti, Fildi Publishing, Hiti Photo Prints, M.m. Marius Producţie, Paper Trading, Media Bit Expert, Alctin, Business Request, Parsing Media, Marginean Holding, Editura Ceres, Topo Terra Metric, Grupul Român de Presă, Colaborations, GT Total Invest, Ringier Romania, Inedit Advertising (pretenţii), Agro-Ind Management, Editura Video, Revista România Mare, Network Press Concept (pretenţii-evacuare), CE Magazin, Humanitas, Librăriile Humanitas, Operativ Trans Ama, Editura Adevărul, Tipogrup Press (pretenţii-evacuare), Humanitas Fiction, Icoa, Hifi Expert Media, Powertrust, Politic Blueprint, Tribuna Economică, Consult Impex, GD Industrie, Certo Consulting (pretenţii), Rom Media, Plafar (pretenţii), Euro Building Ideea Bucureşti, General Risk Consult, Romlit Spectrum, Beta Press, Sph Interior Design (pretenţii-angajament de plată), Ciad, Fantazia (pretenţii), Pro Art, Mag Com, Diva Blue, O&d new Pro Consulting Management, SRP Sinaia, RCS&RDS, Vodafone Romania, Orange Romania, Cosmote, Telecom Plloieşti, Swimski, SRP Neptun, 2na Farm Constanţa, Body Face Salon Constanţa, Dakko Jet Mangalia, Free-Land Mangalia, Fill Com Mangalia, SRP Triumf, Glorintercom, SRP Cluj, Linea Blue Travel, Pop mMhaela PFA, IKB Leasing Finance, Greenweee International.

În cazul acestor firme, cuantumul chiriei este cuprins între 63 euro (pentru un spaţiu de 17 metri pătraţi ocupat de firma DMD Consult Impex) şi 9.484 euro (perceput firmei Network Press Concept pentru un spaţiu de 3.154 metri pătraţi în cazul căruia a fost declanşat un litigiu pentru pretenţii şi evacuare).

Pe lista fundaţiilor şi asociaţiilor chiriaşe la RA-APPS se regăsesc Asociaţia culturală „Acapella”, Asociaţia Saba, Fundaţia Creştin Democrată, Camera Consultanţilor Fiscali, Asociaţia Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning, Asociaţia Criminaliştilor din România (pretenţii), Fundaţia cultural umanitară „Dan Marţian”, Fundaţia „Toflea”, Fundaţia „Nina Sport”, Asociaţia „Clubul pentru comunicare, cunoaştere şi mediere”, Asociaţia „Puzzle Kindergarten”, Asociaţia Apărătorii Pădurilor, Asociaţia de luptă împotriva contrafacerilor, Fundaţia „Zi deschisă”, Fundaţia „Renaşterea pentru sănătate, educaţie şi cultură”, Asociaţia „Lisa-Marie”, Fundaţia Umanitaria Project, Asociatia „Prin noi înşine în Europa”, Asociaţia „Anghel”, Asociaţia Editorial, Fundaţia pentru Progres (pretenţii-evacuare-reziliere), Fundaţia Eurisc (pretenţii-evacuare), Asociaţia Cordelia, Asociaţia Roposturo, Asociaţia pentru Voluntariat Social, Fundaţia Civic Sens, Fundaţia Constantin Brâncuşi, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, Asociaţia Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (pretenţii-evacuare-reziliere), Asociaţia „Vivendi”, Fundaţia Agenţia de dezvoltare comunitară „Împreună”, Asociaţia Fără Frontiere, Asociaţia Force Tourism, Asociaţia Eurofilm, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Ilfov, Asociaţia Free People, Fundaţia Maio, Fundaţia „La poarta sufletului”, Asociaţia „Organizaţia de luptă împotriva discriminărilor” – Aliat, Fundaţia pentru cooperare şi colaborare internaţională în domeniul dezvoltării societăţii civile şi protecţiei mediului, Fundaţia Courage, Asociaţia „Eco village”, Asociaţia pentru copii cu dizabilităţi „Ioana”, Asociaţia Green College, Fundaţia România – Rusia (pretenţii-evacuare), Fundaţia Pro Water Polo, Asociaţia tinerilor pentru integrare europeană – Constanţa, Asociaţia pentru prevenţia şi lupta împotriva limfomului şi leucemiei „Leucemia”, Asociaţia studenţilor medicinişti Hipocrates-Bucureşti 2010, Asociaţia literară Ţie, Asociaţia de prietenie română-elenă, Fundaţia pentru arte, Asociaţia Tineretul Maramureşan MBM (pretenţii-evacuare), Fundaţia „Opinii” (pretenţii-reziliere-evacuare), Asociaţia de tineret „Liberte de pensee”, Asociaţia MTB Club, Asociaţia Human Security Network, Asociaţia Callatis Sailing Club, Asociaţia culturală „Quo Vadis România”, Asociaţia Institutul Setar, Asociaţia Clubul Sportiv „Cris”, Asociaţia Veria, Asociaţia „Fondul Internaţional de Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi Mării Caspice”, Fundaţia „Institutul de studii populare”, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Asociaţia „Pro victix”, Fundaţia Fleur de lys, Asociaţia eRomânia gateway, Asociaţia culturală şi de prietenie „Egyutt-Împreună”, Fundaţia „Institutul român pentru studii democrate” (angajament de plată), Asociaţia Institutul de studii liberale (angajament de plată), Fundaţia pentru turism România, Fundaţia Blue Planet, Asociatia „Marele priorat autonom, ospitalier, spiritual şi militar al S.O.S.J.J. Cavalerii de Malta – Bucureşti 2010”, Fundaţia Cult, Fundaţia Grampet, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţia Uniunea Editorilor din România, Asociaţia „Clubul Român de Presă” (pretenţii-evacuare), Asociaţia Română Antisida – ARAS, Asociaţia Info Sănătate, Asociaţia Prodemo, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Asociaţia Oraşelor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

Pe aceeaşi listă mai apar Asociaţia Europeană pentru Susţinerea Drepturilor Omului, Combaterea Discriminării şi Corupţiei, Asociaţia „Totul pentru Viaţă”, Asociaţia „Sfântul Ciprian” Suceava, Asociaţia Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze, Asociaţia Comunelor din România, Muzeul Municipiului Bucureşti, Camera de comert şi industrie România – Cehia (pretenţii-evacuare), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Asociaţia Română pentru sănătate şi securitate în muncă (pretenţii), Asociaţia Purtătorilor de Stomă Cutanată din România, Romconserv-Patronatul Industriei de Conserve din Legume-Fructe (evacuare), Asociaţia Naţională Patronala Nutricomb (pretenţii-evacuare), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Asociaţia Consumatorilor din România, Confederatia Naţională a Femeilor din România, Uniunea de creaţie interpretativă a muzicienilor, Asociaţia pensionarilor Bucureşti, Patronatul industriei de celuloza şi hârtie – Rompap, Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Asociaţia Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse umane A.U.R, Asociaţia Cam. de Comerţ şi Ind. România-Rep.Coreea, Asociaţia euro 26 România, Asociaţia Culturală Divertis, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, CAR Sanitar, Asociaţia Naţională Anticorupţie, Club Unesco Adolescenţii (pretenţii), Asociaţia Forumul Antidrog – FORAD (pretenţii), Uniunea Generală a Pensionarilor din România, Asociaţia Rezistenţa Naţională Română Anticomunistă (RNRA-C), Asociaţia Clubul Sportiv Dan Dacian, Asociaţia Liga Naţională – Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului (evacuare), Asociaţia profesionala a producătorilor de agregate minerale din România, Organizaţia patronală a producătorilor de îngrăşăminte chimice Nitrofosfor, Asociaţia Română a Apei – ARA (pretenţii-evacuare), Asociaţia de Standardizare din România, Societatea de Cultură Macedo-Română, Fondul Român de Dezvoltare Socială, Asociaţia Română pentru Transparenţă, Asociaţia „Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia Comitetul Roman pentru Cinstirea Eroilor (pretenţii-evacuare), Asociaţia Luptătorilor din Revoluţia din Decembrie 1989 Caraş-Severin (pretenţii-evacuare), Federala Naţională a Revoluţionarilor din România (pretenţii-evacuare), Asociaţia „Club tv 22” (pretenţii), Asociaţia „Club 22” (pretenţii), Fundaţia Post Privatizare (pretenţii), Fundaţia Centrul Român pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, Fundaţia ASCAR, Fundaţia România Mare, Fundaţia „Multimedia”, Fundaţia Umanitară Stathakis Sf. Ilie, Fundaţia Ecologică Green, Fundaţia Magazin Istoric, Fundaţia „Ajutor pentru Vârsta a III-a”, Fundaţia Ithaca (pretenţii-angajament de plată), Fundatia „Ecoflora Bucureşti” (pretenţii), Fundaţia pentru Promovarea Idealurilor Europene, SRP Neptun, Young and Clever Constanţa, SRP Triumf, Asociatia Şcoala de Tenis Năstase, Costică şi Mihnea.

În cazul acestora, cea mai mică chirie este calculată pentru Asociaţia „Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989” (44,9 euro pentru un spaţiu de 21 metri pătraţi), iar cea mai mare sumă urcă la 6.549,3 euro+900,36 lei (pentru un spaţiu de 1.536 metri pătraţi închiriat Fundaţiei Blue Planet).

Pe lista birourilor notariale şi a cabinetelor de avocatură care ocupă spaţii RA-APPS figurează Cabinetul individual de avocatură Dinu Mihai, Biroul notarial Nemesis (pretenţii), Cabinetul de avocatură Dumitru Mihai (pretenţii-evacuare), Cabinetul de avocatură Năstase Gabriel Constantin, Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL, Societatea Civilă Prof de Avocaţi Anastasescu&Asociaţii (pretenţii-evacuare), Cabinetul individual de avocatură Mihalache Mirela, Societatea civilă de avocaţi Olariu&Asociaţii, cabinetul de avocatură Vultur Ioan Vasile.

Cel mai puţin plăteşte Cabinetul individual de avocatură Dinu Mihai (141 euro pentru un spaţiu de 25 metri pătraţi), în timp ce cea mai mare chirie este calculată pentru Societatea Civilă Prof de Avocaţi Anastasescu&Asociaţii (937 euro pentru un spaţiu de 167 metri pătraţi în cazul căruia există un litigiu de evacuare).