Lista noului Guvern urmează să fie aprobată de forurile de conducere ale PSD şi ALDE
Luni seară, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că lista noului Cabinet este gata, viitorul Guvern urmând să aibă în componenţă opt femei, iar patru ministere vor fi alocate ALDE.
El a precizat că a terminat luni negocierile cu ALDE pe ministerele pe care le vor prelua. ‘Mâine (marţi – n.r.) o să ne auzim, o să ne transmită care sunt propunerile dumnealor, pentru că ele trebuie acceptate de premierul desemnat, o să ştie şi dumnealor care sunt propunerile noastre, înainte de a intra în CExN. Dar o discuţie de principiu cu colegii de la ALDE am avut. Negocierea cu ALDE s-a terminat astăzi cu ministerele pe care le vor prelua în responsabilitate colegii de la ALDE, iar pe cele care vor fi gestionate de PSD, aceste propuneri vor fi făcute mâine’, a spus Dragnea.
Potrivit acestuia, patru ministere vor reveni ALDE. În ceea ce priveşte numărul de femei din viitorul Guvern, Dragnea a arătat că cel mai probabil vor fi opt, din peste 20 de ministere.
Pe 30 decembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, anunţa că a stabilit, împreună cu liderii ALDE, calendarul de acţiuni, astfel încât noul Guvern să fie instalat ‘în cel mai scurt timp’.
Astfel, marţi, 3 ianuarie, la ora 10,30, au loc Birouri permanente la Camera Deputaţilor şi Senat, iar la ora 12,00 ambele foruri legislative se reunesc în plen.
Tot marţi, de la ora 14,00, forurile de conducere ale PSD şi ALDE vor aproba lista viitorului Cabinet, iar de la ora 15,00 va avea loc întâlnirea grupurilor reunite ale celor două formaţiuni, pentru o prezentare scurtă a fiecărui ministru. Urmează ca între orele 16,00 şi 16,30 premierul desemnat să depună lista Executivului şi a programului de guvernare.
De la ora 17,00, se va desfăşura şedinţa Birourilor permanente reunite pentru a aproba ordinea de zi de miercuri, 4 ianuarie.
Miercuri, vor avea loc audieri în comisii şi votul de învestitură, după cum a precizat Liviu Dragnea.
‘Miercuri, 4 ianuarie, între orele 8,00 dimineaţa şi 14,00, va avea loc audierea membrilor Guvernului în comisii. Între orele 15,00 şi 18,00 vor avea loc prezentarea programului de guvernare, dezbatere şi votul de învestitură. Sub rezerva acceptării de către preşedintele României – o să trimitem o scrisoare comună – propunem ca pe 4 ianuarie, la ora 19,00, să aibă loc ceremonia depunerii jurământului pentru membrii Guvernului’, a arătat preşedintele PSD.
Şi premierul desemnat Sorin Grindeanu afirma, săptămâna trecută, că intenţionează să aibă prima şedinţă a noului Cabinet pe 4 ianuarie, dacă va fi respectat calendarul stabilit pentru derularea procedurilor de învestitură şi mai ales dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi de acord ca ceremonia de depunere a jurământului să aibă loc în aceeaşi zi.
‘De azi dimineaţă de când am aflat în mod oficial că sunt prim-ministru desemnat, am avut în mod oficial discuţii legate de calendar. Dacă acest calendar – cu acea rezervă legată de depunerea jurământului – va fi respectat, atunci în aceeaşi seară, la ora 21,00, o să facem prima şedinţă de Guvern, unde vom emite ordonanţa de organizare a Guvernului şi, de asemenea, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, pentru a trimite acest proiect rapid în Parlament pentru aprobare, astfel încât vineri să poată fi adoptat acest proiect de lege’, a declarat Grindeanu.
Pe 30 decembrie, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, afirma că preşedintele Klaus Iohannis este ‘de principiu’ de acord ca noul Guvern să depună jurământul de învestitură miercuri.