Lista orașelor fără malluri
Dintre toate orașele reședință de județ ale țării, 13 nu au deloc nici un centru comercial modern, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară DTZ Echinox. Totuși, în unele dintre acestea dezvoltatorii au anunțat dezvoltări de centre comerciale, însă criza le-a amânat planurile.
Dintre oraşele cu stocuri mici sau inexistente, numai trei au proiecte anunţate pentru următorii ani: Drobeta Turnu Severin, unde urmează să se deschidă o extensie a Severin Shopping Center, Galaţi, cu Galleria şi EuroMall şi Satu Mare, unde Real4You va construi un nou proiect MegaMall.
Bistrița
Pe lângă terenul pe care dezvoltatorul Gblobe Trade Center (GTC) îl deține la Galați și unde a anunțat că va construi un mall, compania mai deține și un teren la Bistrița, unde trebuia să fie construit proiectul Galleria. Compania Matrix Development anunța și ea că va construi un mall, tot la Bistrița, pe terenul de 42 ha al fostei fabrici de lapte și că suma necesară investiției ar fi de 45 milioane de euro.
Miercurea Ciuc
La Miercurea Ciuc, Plaza Centers a început în 2008 construcția mallului Csiki Plaza. Pentru moment însă, finanţările externe nu sunt disponibile, iar compania va realua dezvoltarea atunci când finanţarea va fi asigurată.
Târgoviște
Și la Târgoviște au fost anunțate două proiecte de centre comerciale, însă acestea au rămas doar pe machetă. Matrix Development intenționa să contruiască aici un mall în apropierea Parcului Central cu 25 de milioane de euro. Westhill Development anunța în 2008 proiectul Crizantema Mall de 36.000 mp și care necesita o investiție de 60 de milioane de euro.
Slatina
Tot în 2008, anul în care mai mulți dezvoltatori și-au anunțar planurile de împânzire a orașelor cu malluri, israelienii de la Plaza Centers anunțau o investiție de 40 de milioane de euro. Proiectul este amânat.
În celelalte orașe din lista DTZ în care nu sunt spații de centre comerciale moderne, dezvoltatorii nu au anunțat planuri pentru astfel de investiții.