Spor la stat! Până la 18 salarii compensatorii la pensionare pentru angajaţii Tarom

Economica.net continuă să publice sporurile şi avantajele angajaţilor la stat. Astăzi vă spunem ce beneficii au salariaţii Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Personalul aeronautic tehnic care se pensionează la vârsta legală primeşte câte 18 salarii compensatorii egale cu salariul brut realizat în ultima lună de activitate. Salariaţii Tarom cu minimum 25 de ani vechime care se pensionează la limită de vârstă sunt premiaţi cu câte opt salarii brute lunare. Munca pe timp de noapte e răsplătită cu spor de 30% din salariul de încadrare; angajaţii care lucrează sistematic peste program au spor de 25% din salariul de încadrare; majoritatea salariaţilor Tarom iau tichete de masă, în vreme ce restul angajaţilor primesc alimentaţie de protecţie şi întărire a organismului. 
Cristina Şomănescu - mie, 03 aug. 2016, 21:07
Spor la stat! Până la 18 salarii compensatorii la pensionare pentru angajaţii Tarom

ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii primesc angajaţii la stat.

Lista completă a articolelor publicate până acum o găsiţi în secţiunea dedicată „Spor la stat” pe care o puteţi accesa la acest link. 

Iată câteva dintre articolele pe care le-am publicat deja:

13 sporuri, cotă-parte din profit, protecţie socială pentru salariaţii CFR Marfă

Beneficiile primite de salariaţii din aparatul de lucru al Guvernului

Beneficiile salariaţilor din Justiţie

Sporurile încasate de angajaţii spitalelor CFR în 2016. Spor pentru că muncesc la PC, cu xeroxul şi la arhivă

Astăzi vă spunem ce sporuri primesc salariaţii Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, potrivit informaţiilor obţinute de publicaţia noastră şi conform celor pe care compania le-a comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET.

Iată cele mai importante avantaje ale angajarii la Tarom:

  • Personalul aeronautic tehnic care se pensionează la vârsta legală primeşte câte 18 salarii compensatorii egale cu salariul brut realizat în ultima lună de activitate anterioară pensionării. Mai mult, pentru fiecare an care depăşeşte 25 de ani vechime în activitate, personalul aeronautic tehnic primeşte câte un salariu brut din care se reţin impozitele şi contribuţiile, pe lângă cele 18 salarii compensatorii.
  • Salariaţii Tarom care se pensionează anticipat la cerere primesc la pensionare o indemnizaţie egală cu două salarii brute lunare din care se reţin contribuţiile şi impozitele, conform legii. Angajaţii Tarom care se pensionează medical şi cei care se pensionează la limită de vârstă primesc câte o indemnizaţie egală cu cinci salarii brute lunare din care se reţin contribuţiile şi impozitele.
  • Salariaţii Tarom cu minimum 25 de ani vechime în companie care se pensionează medical sau care se pensionează la limită de vârstă sunt premiaţi cu indemnizaţii egale cu câte opt salarii brute lunare din care se reţin contribuţiile şi impozitele, conform informaţiilor obţinute de Economica.net din surse oficiale.
  • Compania Tarom acordă cinci sporuri unora dintre angajaţii săi: spor pentru condiţii nocive, spor pentru muncă în timpul nopţii, spor pentru muncă sistematică peste program, spor de degivrare şi spor de vechime.  
  • Cei mai mulţi angajaţi ai companiei primesc tichete de masă, în vreme ce personalul aeronavigant şi personalul aeronautic tehnic nenavigant beneficiază de alimentaţie de protecţie şi întărire a organismului.
  • Compania asigură gratuit transportul unora dintre angajaţi de acasă la muncă şi retur, iar pentru restul decontează parţial sau integral contravaloarea tichetelor de combustibil pentru transportul de la domiciliu la serviciu şi înapoi.
  • Diurnă pentru personalul aeronavigant, trimis în misiuni de zbor, inclusiv misiuni de zbor de antrenament pe simulator, şi pentru personalul aeronautic tehnic nenavigant, trimis în deplasări pentru activităţi de însoţire tehnică zbor.

Iată pe larg ce sporuri primesc salariaţii Tarom

– Spor de vechime, cuprins între 5% şi 25% din salariul de bază, funcţie de vechimea în muncă;

Spor pentru condiţii nocive, în cuantum de 10% din salariul de încadrare lunar negociat minim pe companie;

  • Îl primesc însoţitorii de bord şi personalul „nominalizat în condiţiile legii care îşi desfăşoara activitatea numai în locurile de muncă pentru care au fost emise de instituţiile abilitate şi sunt în vigoare avize de încadrare în condiţii deosebite cu condiţii nocive”. Oficialii companiei au refuzat să ne răspundă în ce posturi sunt încadraţi aceşti angajaţi.

Spor pentru muncă în timpul nopţii, de 30% din salariile de încadrare lunare negociate ale salariaţilor din compartimentele şi departamentele cu program continuu.

  • Se acordă pentru orele lucrate în intervalul orar 22:00 – 06:00.
  • Sporul pentru lucru în timpul nopţii este inclus în cuantumul indemnizaţiei orare de zbor pe timp de noapte pentru personalul aeronavigant.

Spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, în cuantum de 25% din salariul de încadrare lunar negociat.

Spor de degivrare – acordat timp de cinci luni pe perioada de iarnă.

  • Îl primeşte personalul încadrat la Direcţia Operaţiuni Sol care are licenţă de degivrare.

Tichete de masă pentru cei mai mulţi angajaţi ai companiei

Iau tichete de masă majoritatea angajaţilor companiei Tarom, cu excepţia personalului aeronavigant şi a personalului aeronautic tehnic nenavigant care primeşte alimentaţie de protecţie şi întărire a organismului.

Compania asigură gratuit transportul unora dintre angajaţi

Tarom asigură pentru unii dintre angajaţi transportul organizat la şi de la Aeroportul Otopeni către domiciliu.

Tarom decontează parţial sau integral contravaloarea tichetelor de combustibil pentru transportul de la serviciu şi retur pentru angajaţii cu domiciliul într-o zonă neacoperită de transportul organizat de companie.

Diurnă pentru personalul aeronavigant şi personalul aeronautic tehnic nenavigant

Personalul aeronavigant trimis în misiuni de zbor, inclusiv misiuni de zbor de antrenament pe simulator, are dreptul la diurnă.

Personalul aeronautic tehnic nenavigant beneficiază de diurnă pe durata deplasărilor pentru activităţi de însoţire tehnică zbor.

Oficialii Tarom au refuzat să ne comunice cuantumul diurnei la care are dreptul personalul aeronavigant şi cel aeronautic tehnic nenavigant.

Drepturile enumerate mai sus sunt acordate salariaţilor Tarom în baza Contractului Colectiv de Muncă la nivel de companie, încheiat pe 1 octombrie 2015 şi în vigoare în prezent.

10.000 euro net lunar pentru CEO-ul Tarom

Directorul general executiv al Tarom a avut în 2015 o remuneraţie netă lunară de 10.000 euro şi 4.000 euro net lunar – alocaţie şi cazare.
Directorul general administrativ al Tarom şi directorul financiar al companiei au fost plătiţi fiecare cu câte 24.189 lei net lunar în 2015.
Remuneraţia fixă brută lunară a membrilor Consiliului de Administraţie a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor a fost de 5.250 lei în 2015, potrivit informaţiilor obţinute de publicaţia noastră.

ECONOMICA.NET a solicitat companiei Tarom Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, însă documentul care reglementează drepturile angajaţilor companiei conţine informaţii confidenţiale, drept care e „la secret”, reiese din răspunsul oficialilor companiei, trimis redacţiei noastre.

„Contractul Colectiv de Muncă la nivel Tarom nu poate fi făcut public integral, deoarece se încalcă principiul privind confidenţialitatea unor informaţii cuprinse în acest Contract. Compania Tarom funcţionează într-un mediu concurenţial şi orice informaţie de acest fel poate da indicaţii concurenţei, ceea ce ar aduce atingere principiului concurenţei loiale”, au explicat pentru Economica.net oficialii companiei.

Precizări

Oficialii companiei Tarom au refuzat să ne comunice numărul de salariaţi care primesc sporurile antemenţionate şi cuantumurile acestor sporuri, deşi am solicitat explicit aceste informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...