Spor la Stat! La Cadastru se acordă bonus pentru „pericol deosebit”. Lista sporurilor din Dezvoltarea Regională

ECONOMICA.NET continuă publicarea sporurilor pe care le primesc angajaţii la stat. Astăzi vă spunem ce beneficii au salariaţii Ministerului Dezvoltării Regionale (MDRAP), cei ai instituţiilor subordonate şi cei aflaţi sub autoritatea sa. Majoritatea salariaţilor MDRAP, 226 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi 161 de salariaţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi ai Centrelor Regionale de Formare Continuă primesc lunar spor pentru condiţii de muncă vătămătoare. Salariaţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi cei din Ministerul de resort care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene au salariul de bază cu până la 62,5% mai mare, pe perioada în care sunt implicaţi în aceste proiecte. O parte dintre angajaţii Agenţiei Naţionale de Cadastru primesc spor lunar pentru pericol deosebit.
Cristina Şomănescu - Dum, 14 aug. 2016, 20:56
Spor la Stat! La Cadastru se acordă bonus pentru

ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii au angajaţii la stat.

Lista completă a articolelor publicate până acum o găsiţi în secţiunea dedicată „Spor la stat” pe care o puteţi accesa la acest link. 

Astăzi vă spunem ce sporuri primesc angajaţii Ministerului Dezvoltării Regionale (MDRAP), cei ai instituţiilor subordonate şi cei aflaţi sub autoritatea sa.

Iată care sunt cele mai importante beneficii pe care le primesc salariaţii din cadrul acestor instituţii:

  • Spor de condiţii vătămătoare pentru majoritatea salariaţilor MDRAP, pentru 226 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate lmobiliară şi pentru 161 de salariaţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi ai Centrelor Regionale de Formare Continuă.
  • Creştere cu până la 62,5% a salariului de bază pentru angajaţii MDRAP şi pentru cei ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate lmobiliară care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene.
  • Spor pentru pericol deosebit, de până la 25% din salariul de încadrare, pentru 48 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru.
  • Normă de hrană pentru o parte din personalul MDRAP, al Agenţiei Naţionale de Cadastru, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi al Centrelor Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală, dar şi pentru toţi angajaţii Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Ce sporuri primesc angajaţii Ministerului Dezvoltării Regionale

Cu excepţia demnitarilor, salariaţii Ministerului de resort primesc spor pentru condiţii vătămătoare.

  • În total, la data de 9 iunie 2016, 710 persoane au încasat acest spor.
  • Sporul pentru condiţii vătămătoare se acordă în procent de 10% din salariul de încadrare, calculat la nivelul lunii decembrie 2009.

O parte din cheltuielile de personal pentru circa 275 de angajaţi care gestionează fonduri comunitare se rambursează din fonduri europene – axe de asistenţă tehnică ale Programului Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

Personalul care lucrează în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene beneficiază de majorarea cu până la 62,5% a salariului de bază.

  • În medie, lunar, 58 de angajaţi din echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare au beneficiat de creşterea de până la 62,5% a salariului de bază, în perioada ianuarie – iunie 2016.

Anumite categorii de personal care au fost preluate de la fostul Minister al Administraţiei şi Internelor beneficiază de normă de hrană.

  • Pentru personalul de execuţie, cuantumul normei de hrană este de 18 lei pe zi, iar pentru personalul de conducere – de 24 lei pe zi.

Iată ce beneficii primesc angajaţii instituţiilor din subordinea şi cei aflaţi sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale

În subordinea MDRAP funcţionează: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate lmobiliară.
Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Compania Naţională de Investiţii funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale.

Ce sporuri primesc salariaţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate lmobiliară (ANCPI)

Spor pentru condiţii vătămătoare, de 10% din salariul de bază, pe baza buletinului de determinare a câmpului electromagnetic, în urma măsurătorilor efectuate anual.

  • 226 de salariati din cadrul ANCPI beneficiază lunar, pe tot parcursul anului, de spor pentru condiţii de muncă vătămătoare.

Spor pentru pericol deosebit, de până la 25% din salariul de încadrare.

  • 48 de salariaţi ai ANCPI beneficiază lunar, pe tot parcursul anului, de spor pentru pericol deosebit. Oficialii instituţiei au refuzat să ne spună în ce constă pericolul deosebit pentru care primesc lunar un spor dedicat, deşi le-am solicitat explicit să ne argumenteze această decizie.

Angajaţii care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene pot beneficia de o creştere a salariului de bază cuprinsă între 2,5% şi 62,5%, valabilă doar pe perioada derulării proiectului.

O parte dintre salariaţii ANCPI beneficiază de normă de hrană, în cuantum de 18 lei pe zi pentru personalul de execuţie şi de 24 lei pe zi pentru personalul de conducere.

Pe perioada delegării şi detaşării, angajaţii instituţiei beneficiază de diurnă şi li se decontează cazarea şi transportul, conform Hotărârii Guvernului nr. 1860/2006.

Ce sporuri şi indemnizaţii primesc angajaţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC)

Spor de vechime, inclus în salariul de bază;

Indemnizaţie de 1% din salariul de bază pentru membrii comisiilor de concurs şi comisiilor de soluţionare a contestaţiilor;

Indemnizaţie lunară de 1% din salariul de bază, acordată în lunile în care comisia de disciplină îşi desfăşoară activitatea, respectiv în lunile în care angajaţii din Corpul de Control au efectuat cercetări administrative;

  • O încasează preşedintele, membrii comisiilor disciplinare şi secretarul comisiei.

Spor lunar de 10% aplicat la salariul de bază pentru angajaţii care efectuează activitatea de control financiar preventiv (CFP), acordat pe perioada în care fac CFP;

Spor lunar de 1% aplicat la salariul de bază pentru preşedintele, membrii şi secretarul comisiei paritare, acordat doar în lunile în care comisia paritară îşi deşfăşoară activitatea;

La iniţiativa sau în interesul ISC, instituţia finanţează din sumele prevăzute în buget şi în acest scop participarea salariaţilor la programele de formare profesională a funcţionarilor publici. Finanţarea acestor programe se face integral din bugetul instituţiei.

La deplasarea salariaţilor în ţară, aceştia beneficiază de diurnă, decontarea cheltuielilor de cazare şi transport, conform legii.

Salariaţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi ai Centrelor Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală beneficiază de:

Spor pentru condiţii vătămătoare;

  • Îl primesc 161 de salariaţi. În medie, fiecare dintre beneficiari primeşte circa 176 lei lunar pentru că lucrează în condiţii vătămătoare.

Normă de hrană.

  • O primesc 169 de angajaţi. În medie, contravaloarea normei de hrană per salariat depăşeşte 595 lei pe lună.

Personalul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice are doar normă de hrană.

  • Cuantumul normei de hrană este de 18 lei pe zi pentru personalul de execuţie.
  • Pentru personalul de conducere, norma de hrană este de 24 lei pe zi.

Cazarea, transportul angajaţilor trimişi în delegaţie se decontează în temeiul HG 1860 din 2006.

Salariaţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe nu primesc sporuri, indemnizaţii, premii sau alte drepturi decât salariul de bază, ne-au răspuns oficialii instituţiei.

Angajaţii trimişi în delegaţii în interes de serviciu primesc diurnă şi li se decontează transportul şi cazarea, conform Hotărârii de Guvern nr. 1860 din 2006.

Oficialii Companiei Naţionale de Investiţii au refuzat să ne spună ce sporuri şi beneficii primesc salariaţii săi. Singura informaţia comunicată de companie se referă la faptul că drepturile angajaţilor sunt reglementate prin Contractul Colectiv de Muncă al companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...