IPO-ul Hidroelectrica va fi cel mai mare IPO care a avut loc vreodată în România şi cel mai mare din regiune – Tănase, BVB

Oferta publică iniţială a Hidroelectrica va fi cel mai important eveniment din săptămânile următoare, a afirmat, vineri, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase.
AGERPRES - vin, 09 iun. 2023, 13:36
IPO-ul Hidroelectrica va fi cel mai mare IPO care a avut loc vreodată în România şi cel mai mare din regiune - Tănase, BVB

„Avem acum o iniţiativă pentru a deveni membrii OCDE, ca ţară, şi, desigur cel mai important eveniment pe care va avea loc în următoarele săptămâni este IPO-ul Hidroelectrica. IPO-ul Hidroelectrica va fi cel mai mare IPO care a avut loc vreodată în România şi cel mai mare din regiune şi unul dintre cele mai mari la nivel global, aş spune, pentru moment. Este o tranzacţie foarte importantă pentru noi implicaţii semnificative şi aşteptăm succesul acestei listări”, a spus Adrian Tănase, la conferinţa „Capital markets prospects in the context of European trends”.

Hidroelectrica a anunţat marţi intenţia Fondului Proprietatea de a desfăşura o ofertă publică iniţială având drept obiect acţiuni ordinare existente, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Societatea intenţionează totodată să aplice pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti („BVB”). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Potrivit sursei citate, Fondul a primit acordul acţionarilor pentru a dispune în cadrul ofertei de întreaga sa participaţie de până la 19,94%, din numărul total de acţiuni emise de societate. Numărul de acţiuni ce vor fi vândute în cadrul ofertei publice va fi determinat ulterior.

Demersul va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor retail şi instituţionali din România, precum şi investitorilor instituţionali internaţionali eligibili. Acţiunile vor fi vândute şi, ulterior admiterii, tranzacţionate în lei.

Conform documentului, admiterea este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacţionare, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB. Societatea şi fondul vor fi supuşi unei restricţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă de 180 zile, iar acţionarul majoritar al societăţii va fi supus unei restricţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă de 12 luni de la data admiterii.

Bursa de Valori Bucureşti împreună cu EFFAS şi AAFBR au organizat vineri conferinţa „Capital markets prospects in the context of European trends”.

EFFAS – The European Federation of Financial Analysts Societies este organizaţia-umbrelă a 14 societăţi naţionale şi locale de profesionişti în investiţii din Europa, reprezentând peste 18.000 de analişti financiari, manageri de active, manageri de fonduri de pensii, specialişti în finanţe corporative, manageri de risc, trezorieri şi profesionişti din domeniul investiţiilor. Asociaţia Analiştilor Financiari-Bancari din Romania (AAFBR) reuneşte analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...