Listările viitoare la bursă ar trebui să acorde tranşe mai mari investitorilor de retail – brokeri

Economica.net
30 03. 2012
bvb_49667500_90560700

„Suntem victimele succesului nostru. Ştiu că investitorii mici sunt nemulţumiţi. Acum aş fi crescut tranşa pentru investitorii mici la 15-20%, de la 10% cât au avut în cadrul acestei oferte. Acesta este singurul regret”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, directorul executiv de corporate şi investment banking din BCR, Dan Weiler.

Oferta secundară prin care statul a vândut 15% din acţiunile Transelectrica a fost intermediată de consorţiul format din Banca Comercială Română, Intercapital Invest şi Swiss Capital.

La rândul său, directorul general al Intercapital Invest, Răzvan Paşol, a spus că la viitoarele oferte de listare la bursă a unor acţiuni ale companiilor de stat se va ţine cont de interesul crescut al investitorilor de retail.

„Pe viitor vom dimensiona tranşele ţinând cont de interesul investitorilor de retail”, a afirmat Paşol.

Oferta Transelectrica a fost suprasubscrisă cu aproape 60%, în condiţiile în care solicitările investitorilor mari au depăşit cu 45,4% tranşa alocată, iar volumul de acţiuni cerut de micii investitori a fost de 2,8 ori mare decât titlurile scoase la vânzare.

Investitorii mari au cumpărat acţiunile la 14,9 lei/titlu, iar cei mici au plătit un preţ mai mare, de 15,71 lei/acţiune.

Astfel, statul a încasat 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro) pentru pachetul de 15% din acţiunile Transelectrica scos la vânzare. Oferta s-a derulat în perioada 14 martie – 27 martie, iar investitorii au plasat ordine de 269 milioane lei (61,5 milioane euro).

Weiler a adăugat că interesul investitorilor străini şi al celor din România a fost egal.

„Au fost investitori noi, pentru că marţi au fost cozi la filiale BCR să cumpere acţiuni. (…) Dorinţa de a cumpăra s-a partajat cam egal”, a precizat Weiler.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, prezent în conferinţă, a spus că este încrezător că va creşte apetitul investitorilor străini pentru acţiuni la companii româneşti.

„Este clar că apetitul investitorilor internaţionali va creşte, vor fi interesaţi şi de Transgaz şi Romgaz. Pofta vine mâncând. (…) Dacă vom repeta aceeaşi reţetă ca la Transelectrica nu văd vreun motiv ca viitoarele oferte publice să nu aibă succes”, a spus şeful BVB.

Potrivit lui Weiler, consorţiul a avut 34 de întâlniri în cinci oraşe din Europa, respectiv Londra, Frankfurt, Varşovia, Tallin şi Stockholm. Aproape jumătate dintre întâlniri au avut loc la Londra.

În urma ofertei de vânzare, participaţia statului a scăzut la 58,68%. Anterior operaţiunii, Ministerul Economiei deţinea 73,68% din titlurile Transelectrica. În acţionariatul companiei se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu 13,49%. Transelectrica este listată la Bursă din 2006.