Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor. Vânzările de Sf. Maria sunt mai mari cu 38% faţă de anul trecut

Economica.net
15 08. 2018
litoral__mare__mamaia_42855600_35968600_27452500

Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele.

„Pe litoral, vânzările pentru minivacanţă sunt în concordanţă cu întreg sezonul 2018, pe care agenţiile de turism membre ANAT îl anunţă peste aşteptări datorită rezervărilor masive făcute în perioada de Early Booking şi mai ales acordării voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public. Faţă de sezonul trecut, vânzările prin agenţiile de turism sunt mai mari cu 18% – 20%”, susţin reprezentanţii ANAT.

În perioada de Early Booking cererea a fost mai mare cu o treime faţă de anul trecut, în timp ce voucherele de vacanţă emise în primele şase luni ale anului au ajuns la o valoare de 148 de milioane de euro, de cinci ori mai mare faţă de 2017.

„Fără vânzările din primele trei luni ale anului şi fără voucherele de vacanţă (o parte dintre acestea folosite imediat ce au fost primite), sezonul pe litoralul ar fi fost afectat de vremea nefavorabilă din lunile iunie şi iulie. Analizând rezultatele de până acum, turoperatorii de turism intern membri ai ANAT pledează în continuare pentru menţinerea voucherelor de vacanţă pe hârtie sau pe suport electronic şi netransformarea acestora într-o indemnizaţie care ar putea să nu fie folosită pentru cumpărarea unei vacanţe în România”, afirmă sursele citate.

Potrivit ANAT, vara acesta, turiştii au preferat staţiunile Mamaia/Năvodari, Eforie şi Jupiter/Venus, la un pachet mediu de 1.920 de lei. Cele mai multe cereri au fost pentru hoteluri cu facilităţi pentru copii, cu piscină, cu demipensiune ori all inclusive.

Durata medie a sejurului este de cinci zile, similară sezonului trecut.

De asemenea, la munte şi în staţiunile balneo cele mai multe cereri au fost pentru sejururi de cinci nopţi, respectiv şapte nopţi.

„Pachetele pentru sejururi de cinci nopţi pe Valea Prahovei au costat între 800 şi 1.200 lei/cameră dublă la un hotel trei stele cu mic dejun inclus, iar în staţiunile balneare costul a fost cuprins între 1.600 lei şi 2.100 de lei pentru cinci nopţi de cazare în cameră dublă, la un hotel de trei stele, cu demipensiune şi tratament”, susţin reprezentanţii asociaţiei.

Datele turoperatorilor de turism intern arată că rezervările pentru vacanţe la mare în ultimele două săptămâni din august şi primele două săptămâni din luna septembrie sunt peste cele de anul trecut, ceea ce va însemna că, per total, sezonul 2018 va urma trendul ascendent deja înregistrat (plus 18%/20%) în comparaţie cu sezonul 2017.

* Litoralul românesc este destinaţia favorită pentru românii care merg în minivacanţa de Sfânta Maria, dar sunt şanse mici pentru cei care s-au hotărât în ultimele zile să mai găsească locuri disponibile în această zonă, susţin reprezentanţii agenţiei de turism Christian Tour.

„Litoralul românesc este prima opţiune pentru minivacanţa de Sfânta Maria, aceasta şi datorită evenimentelor organizate la malul mării pe data de 15 august, când se sărbătoreşte Ziua Marinei. Staţiunile de la Marea Neagră sunt atât de solicitate în această perioadă încât orice cameră liberă care apare este rezervată în cel mult două minute. Este motivul pentru care hotelurile din staţiunile de la Marea Neagră vor fi pline în minivacanţa de cinci zile”, afirmă Raluca Hatmanu, director de comunicare Christian Tour.

Pe locul al doilea în topul căutărilor este Delta Dunării, unde, de asemenea, gradul de ocupare se apropie de 100%. Pe zona de turism intern, câştigă foarte mult teren staţiunile balneare, care sunt căutate în această perioadă pentru relaxare şi mai puţin pentru tratament. La fel de căutate sunt şi staţiunile montane şi zonele agroturistice.

Tot litoralul reprezintă prima opţiune a turiştilor români şi când vine vorba despre destinaţii externe. Astfel, Bulgaria, insulele greceşti şi staţiunile din Egipt sunt în topul căutărilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria. În Bulgaria, sunt alese hotelurile de 4 şi 5 stele cu all inclusive din staţiunile Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, unde preţul pentru o noapte porneşte de la 28 de euro de persoană şi ajunge la 75 de euro de persoană.

Grecia este, de asemenea, extrem de solicitată în această perioadă, iar mulţi turişti profită de ofertele Last Minute pentru a pleca în minivacanţă. În ceea ce priveşte tarifele, acestea pornesc de la 133 de euro de persoană, sumă care asigură 7 nopţi de cazare fără mic dejun la o vilă în Praga.

„Egiptul este o altă destinaţie foarte căutată, de aceea Christian Tour a decis să introducă încă un zbor săptămânal de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti către această ţară. Astfel, agenţia de turism operează în prezent trei zboruri de pe Otopeni: două către Hurghada şi unul către Sharm-el-Sheikh”, spune Hatmanu.

Nu în ultimul rând, a crescut şi interesul turiştilor pentru circuite culturale, Istanbul fiind cea mai solicitată destinaţie. De asemenea, în minivacanţa de la sfârşitul acestei săptămâni, mulţi români vor călători în circuite în ţările Scandinave, Italia, Cappadocia (Turcia), Croaţia sau Austria.

O analiză a agenţiei arată că pentru aproximativ 50% dintre românii care vor petrece cele cinci zile libere într-o destinaţie internă sau din afara ţării, acesta este al doilea concediu al verii.

* Cele mai căutate destinaţii pentru mini-vacanţa de Sf Maria din oferta Cocktail Holidays sunt în continuare concediile de 7 nopţi în insulele greceşti: Santorini, Mykonos şi Kalamata, Corfu, Kos, Zakynthos, dar şi insulele spaniole: Tenerife şi Palma de Mallorca sau Riviera turcească la Marea Egee: Bodrum, Kusadasi sau Marmaris.

„Pentru aceste destinaţii mai sunt foarte puţine locuri libere/pachete disponibile la vânzare deoarece turiştii români au învăţat că este important să facă rezervările din timp pentru a prinde cele mai bune oferte şi servicii la preţul aferent acestora. Sunt destinaţii de plajă preferate de turiştii români atât pentru facilităţile oferite, cât şi pentru preţurile accesibile”, a spus Maria Goicea, marketing manager Cocktail Holidays.

Astfel, preţul unui sejur în Santorini pentru un pachet de 7 nopţi cu mic dejun la un hotel de 4 stele ajunge la 749 euro de persoană cu toate taxele incluse, în timp ce un sejur în Mykonos de 7 nopţi cu mic dejun la un hotel de 3 stele localizat pe plajă ajunge la 849 euro de persoană cu toate taxele incluse.

„În ceea ce priveşte destinaţiile spaniole, foarte mulţi turişti români s-au orientat spre Tenerife, astfel că ne aşteptăm că şi ultimele locuri rămase disponibile să fie achiziţionate pe ultima sută de metri. Pentru Tenerife, un sejur de 8 zile la un hotel de 4 stele cu demipensiune ajunge la 849 euro persoană în timp ce un sejur în Palma de Mallorca la un hotel de 4 stele ajunge la 843 euro de persoană toate taxele incluse. Toate pachetele noastre pe cursele charter includ: 7 nopţi cazare cu masă specificată la fiecare hotel, transport cursă charter, transfer de grup aeroport/hotel/aeroport, taxe de aeroport, asistenţă turistică, bonus asigurarea medicală şi STORNO-Cocktail Travel Protection indiferent de vârstă şi transfer din diverse oraşe din ţară către Aeroportul Otopeni”, precizează marketing managerul agenţiei.

În schimb, pentru vacanţe în România turiştii s-au orientat spre pachetele care au putut fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. Cea mai mare cerere a fost pentru zona de litoral pentru hoteluri de 4 stele cu mic dejun, un sejur de 5 nopţi ajungând la 1.250 lei de persoană.

* Pachetele de vacanţă disponibile pentru mini-vacanţa de Sf. Maria au fost epuizate aproape în totalitate, mare parte din cereri pentru destinaţiile din România, în special litoral, venind cu câteva luni înainte, inclusiv în perioada de Early Booking, susţin şi reprezentanţii Happy Tour.

„Cererea mare pentru vacanţe în sezonul estival, incluzând perioada 15-19 august, a fost impulsionată şi de voucherele de vacanţă acordate angajaţilor bugetari. Noi suntem o agenţie care primeşte vouchere de vacanţă şi mulţi turişti români au achitat vacanţe pe litoral, dar şi la munte sau în staţiuni balneo, cu aceste tichete de vacanţă încă de acum două-trei luni. De asemenea, cereri mari au fost şi pentru sejururi în străinătate, în special în Turcia şi Grecia pentru care în momentul de faţă găsim foarte greu locuri disponibile”, a declarat Daniela Toncu, head of leisure Happy Tour.

În schimb, agenţia mai mare locuri disponibile la Disneyland Paris, unde un pachet de 4 zile/3 nopţi costă de la 1.779 euro pentru doi adulţi şi un copil cu vârsta sub 6 ani. Pachetul include cazare în cameră standard, bilete de intrare în parc pentru 4 zile şi acces rapid în parcurile Disneyland.