Lituania extinde sancţiunile contra unor oficialităţi georgiene
Astfel, măsurile punitive adoptate de Lituania se vor aplica pentru încă 17 persoane responsabile de reprimarea protestelor de la Tbilisi, a precizat MAE lituanian, scrie Agerpres.
Printre cei incluşi pe listă se află premierul Irakli Kobahidze care, la fel ca ceilalţi de pe lista respectivă, au interdicţie de a intra pe teritoriul Lituaniei, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO.
Anterior, Estonia a impus sancţiuni pentru încă 14 politicieni georgieni.
Atât Estonia, cât şi Lituania le-au cerut celorlalte ţări membre UE să ia măsuri similare.
Într-o primă fază, Estonia, Letonia şi Lituania au decis în comun să adopte şi să implementeze măsuri punitive contra a 11 oficiali georgieni.
Situaţia din Georgia este extrem de tensionată după alegerile parlamentare din 26 octombrie, câştigate de partidul Visul Georgian, dar denunţate de opoziţie şi Occident ca trucate.
Tensiunile din Georgia au sporit după ce partidul de guvernământ a anunţat că suspendă până în 2028 demersurile pentru aderarea ţării cu 3,7 milioane de locuitori la Uniunea Europeană.