Liviu Dragnea: există două variante de împărţire teritorială

Ministrul Dezvoltării Regionale Liviu Dragnea afirmă că noua reorganizare teritorială vizează dezvoltarea echilibrată a României, astfel încât să nu se transforme într-o ţară de "prinţi şi cerşetori".
Economica.net - sâm, 08 iun. 2013, 09:13
Liviu Dragnea: există două variante de împărţire teritorială
„Noua reorganizare teritorială urmăreşte să dezvolte în mod echilibrat România, pentru ca aceasta sa nu se transforme într-o ţară de prinţi şi cerşetori”, declară Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, citat de Mediafax.
 
El precizează că există două variante de împărţire teritorială – opt sau nouã regiuni – în nici un caz şapte, cum se vehicula anterior, criteriul reorganizării fiind funcţionalitatea. De asemenea, Dragnea spune şi care va fi noua structură a instituţiilor de administraţie locală, care vor fi pârghiile prin care cei şapte miliarde de euro, bani europeni, vor ajunge în regiunile Romaniei, dar şi ce părere are USL despre coabitarea cu preşedintele Traian Băsescu. 
Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...