Liviu Dragnea: Nu pot să renunţ pe viaţă la intenţia de a fi prim-ministru. Mi s-ar părea o prostie

Economica.net
28 12. 2016
liviu_dragnea_39583100

„Nu pot să renunţ pe viaţă la această intenţie (de a fi prim-ministru – n.r.) pentru că mi s-ar părea o prostie. Oricine de aici poate ajunge premier la un moment dat. Nu am renunţat la această idee, vă spun foarte cinstit. Nu renunţ la această idee, poate să fie oricând, poate să fie niciodată”, a subliniat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a mai spus că „Sorin Grindeanu nu merge acolo pentru o periodă scurtă, ci pentru un mandat de patru ani”.

„Dacă el va putea gestiona acest program complex bine şi lucrurile merg bine, eu nu voi iniţia vreo discuţie pentru ca el să plece de acolo. Dacă la un moment dat se va simţi nevoia de o forţă proaspătă pentru a putea continua programul, o să discutăm atunci (…). Eu sper să aibă puterea, capacitatea şi încrederea în el să ducă la capăt acest program de guvernare. Va avea sprijinul meu total”, a completat liderul social-democraţilor în conferinţa de presă în care a anunţat că noua propunere a PSD pentru funcţia de premier este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu.