Liviu Dragnea se va întâlni cu miniştrii cabinetului la sfârşitul săptămânii – surse
Conform acestora, discuţiile vor viza aspecte de ordin tehnic şi organizatoric, precum şi chestiuni legate de începutul sesiunii parlamentare care va începe vineri, 1 septembrie. Întâlnirea dintre preşedintele PSD şi Guvern va avea loc, cel mai probabil, în teritoriu.
Tot vineri, 1 septembrie, Liviu Dragnea va avea o şedinţă cu parlamentarii PSD, la Constanţa, urmând să aibă loc, tot atunci, şi o nouă reuniune a Comitetului Executiv Naţional al social-democraţilor. Separat, va avea loc şi o şedinţă a ALDE, condusă de preşedintele alianţei, Călin Popescu Tăriceanu.
Conform surselor citate, pentru funcţiile de lideri ai grupurilor PSD din Camera Deputaţilor şi Senat sunt agreaţi Ioan Munteanu şi Şerban Nicolae. De asemenea, şefia Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI ar putea fi preluată de senatorul Claudiu Manda, după ce Adrian Ţuţuianu a devenit ministru al Apărării Naţionale.
Săptămâna viitoare ar putea fi decis şi viitorul fostului premier Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD a confirmat joi întâlnirea pe care a avut-o cu Sorin Grindeanu. ‘M-a sunat, am acceptat să ne vedem, ne-am văzut şi a fost o discuţie bună, destul de lămuritoare, nu total, dar destul de lămuritoare’, a afirmat Dragnea la Neptun.
Liderul social-democraţilor a menţionat că situaţia lui Grindeanu, care a depus o contestaţie privind excluderea sa din PSD la Comisia de etică, va fi discutată într-o şedinţă ulterioară a CExN.
‘O să discutăm în CExN, dar nu mâine (n.r. – vineri), pentru că Sorin a făcut o boacănă mare, care ne putea costa foarte mult politic. Şi o să discutăm săptămâna viitoare despre situaţia lui. (…) Sorin Grindeanu are neapărat nevoie de o perioadă pentru a metaboliza tot ce s-a întâmplat şi pentru a înţelege unde a greşit. Altfel nu va câştiga nimic, are o şansă, e un tânăr, ca mulţi alţi tineri, în care PSD a investit şi cred că el este recuperabil’, a arătat Liviu Dragnea.