Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, fapte comise pe vremea când era preşedinte al CJ Teleorman.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 15:19
Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Potrivit unui comunicat al DNA, citat de Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:

*Nicolae Liviu Dragnea, la data faptelor preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii.

*Mugur Bătăuş, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

*Victor Piperea, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

*Marin Predescu, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprie şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

* Societatea Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

*Persoană apropiată a lui Liviu Dragnea, acţionar majoritar (scriptic) al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

*Asociat şi administrator al unor societăţi comerciale, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

*Reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

*Reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

*Un alt reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat din care ar fi făcut parte funcţionari din administraţia locală, administratori/ reprezentanţi ai firmei SC Tel Drum SA şi ai altor societăţi comerciale.

Anchetatorii arată că grupul ar fi acţionat în perioada 2001-2017 în scopul de a obţine fraudulos sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

„Sub coordonarea şi decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcţionarii publici ar fi acţionat în interesul unor societăţi private. Pentru funcţionarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziţionarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare şi atribuirea, în mod discreţionar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din judeţ către Tel Drum SA”, se precizează în comunicat.

SC Tel Drum SA, spun procurorii, ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv şi folosită la obţinerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăţi comerciale şi membrii grupului, pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum şi pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile către aceiaşi membri.

„Una dintre infracţiunile săvârşite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firmă Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene”, menţionează DNA.

În acest context, procurorii spun că, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi emis şi semnat hotărâri şi dispoziţii, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiţie restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.

„Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpaţii Mugur Bătăuş şi Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidenţiale care au avantajat-o la obţinerea contractului şi că în documentele pentru licitaţie au fost incluse condiţiile restrictive, inclusiv cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie variantă la rece în situ”, explică Direcţia.

În mod similar, precizează anchetatorii, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi făcut demersuri şi ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum judeţean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

„În vederea finanţării acestui proiect şi asigurării câştigării licitaţiei de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Dragnea, cu ajutorul a doi funcţionari publici, Mugur Bătăuş şi Predescu Marin, ar fi obţinut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiţii restrictive (cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie variantă la rece în situ) şi majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalţi doi anterior menţionaţi, l-ar fi determinat pe funcţionarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false şi inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obţinând astfel în mod injust finanţarea”, mai arată DNA.

Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri judeţene din Teleorman, procurorii indică faptul că prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SĂ şi preţul cel mai mic ofertat) şi 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat).

Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi concomitent beneficiu necuvenit pentru firmă câştigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei, informează Direcţia.

În ceea ce priveşte infracţiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul Reabilitarea drumului judeţean DJ 506, anchetatorii spun că paguba reţinută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei.

„În plus, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operaţiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SĂ s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, mai arată procurorii.

Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administraţia Publice şi Fondurilor Europene, precum şi Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-au constituit părţi civile în cauză, în timp ce Consiliul Judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...