Liviu Luca, trimis în judecată în dosarul privind administrarea patrimoniului CNSLR-Frăţia

Liviu Luca a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul privind semnarea unui contract de management de către societate Sind Tour Trading SRL, la care CNSLR-Frăţia este acţionar majoritar, cu o firmă timişoreană referitor la preluarea în administrare a patrimoniului confederaţiei.
Economica.net - joi, 03 mai 2012, 10:22
Liviu Luca, trimis în judecată în dosarul privind administrarea patrimoniului CNSLR-Frăţia

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Luca prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, pentru folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis pentru a ascunde o infracţiune asimilată celor de corupţie.

În acest dosar vor fi judecaţi şi Neculai Miron, director general la Grup Mir, pentru complicitate la infracţiunea de folosire a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a fondurilor societăţii, precum şi Florin Dumitrescu, director general adjunct la Grup Mir, petnru folosire cu rea credinţă a fondurilor societăţii.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2011, Liviu Luca, folosindu-şi influenţa de prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, a înlesnit încheierea unui contract de management între societăţile Sind Tour Trading SRL, la care CNSLR-Frăţia este acţionar majoritar, şi Tour Mirinvest SRL Timişoara, prin care cea de-a doua societate a obţinut foloase necuvenite de 732.000 de euro.

„Anterior încheierii contractului de management, firmele din componenţa Grup Mir (inclusiv Tour Mirinvest) înregistraseră pierderi considerabile”, notează procurorii în documentul citat.

Sind Tour Trading SRL este o societate comercială în care CNSLR-Frăţia deţine 95% din capitalul social şi are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice, în calitate de administrator al unor hoteluri aflate în patrimoniul sindicatelor, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Contractul de management încheiat cu SC Tour Mirinvest SRL obliga această societate la realizarea de investiţii de minimum şase milioane de euro din fondurile sale, precum şi la efectuarea de servicii de administrare.

„Or, reprezentanţii firmei, inculpaţii Dumitrescu Florin şi Miron Neculai au folosit nu banii S.C Tour Mirinvest S.R.L, cum se stipula în clauzele contractului, ci pe cei ai SC Sind Tour Trading SRL. Astfel, în perioada mai – august 2011, cei doi au încheiat trei contracte (unul de reabilitare a hotelurilor şi două de distribuţie de produse) folosind suma de aproximativ 732.000 de euro ce aparţine SC Sind Tour Trading SRL, contractele fiind acordate unor firme aflate sub controlul direct sau indirect al asociaţilor S.CTour Mirinvest S.R.L.”, au precizat procurorii DNA în comunicat.

Potrivit procurorilor, încheierea contractului de management a fost posibila prin aceea că, la data de 18 aprilie 2011, Liviu Luca, în calitate de prim-vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia, a emis o decizie, cu încălcarea dispoziţiilor statutare (fără a fi întrunit în Biroul Operativ numărul de voturi necesar luării unei decizii valabile), prin care a dispus înlocuirea administratorilor societăţii Sind Tour Trading cu un nou administrator, şi anume societatea Tour Mirinvest SRL Timişoara, firmă reprezentată de Neculai Miron şi Florin Dumitrescu.

„Pentru a crea aparenţa de legalitate a votului său din Adunarea Generală a Acţionarilor, inculpatul Luca Liviu a inserat în cuprinsul deciziei din 18 aprilie 2011 date nereale referitoare la procesul verbal al şedinţei, deşi cunoştea că acea hotărâre a fost luată cu încălcarea prevederilor statutare”, potrivit procurorilor.

Aastfel, la data de 20 aprilie 2011, ca urmare a acestei decizii nestatutare, Liviu Luca, în calitate de reprezentant al CNSLR-Frăţia în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Sind Tour Trading SRL, a votat pentru încheierea contractului de management între această societate şi Tour Mirinvest SRL pe baza ofertei depuse de Neculai Miron.

„Contractul, pe o perioadă de 9 ani, avea să fie semnat în aceeaşi zi. Practic, administratorul Tour Mirinvest SRL avea obligaţia de a efectua investiţii şi de a realiza un profit de minimum 600.000 de euro pe an din exploatarea bazelor turistice şi de tratament aflate în administrarea societăţii Sind Tour Trading SRL”, au mai arătat procurorii în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...