Liviu Neagu, Bergerat Monnoyeur România, dealer Caterpillar: Dacă Ucraina ar avea mâine nevoie de utilaje, îi vom putea livra o parte din mașini în 48 de ore

21 11. 2023
BergeratMonnoyeur__0079

„Avem teritorii în care intervenim, în care suntem chemați chiar dacă nu sunt teritoriile noastre naționale, tocmai pentru că avem suficientă experiență și expertiză să-i ajutăm. În general, în momentul în care o companie din România decide să meargă într-un alt teritoriu, suntem dispuși să le oferim și să-i ajutăm cu partea tehnică, mecanici, tehnicieni, sigur în condițiile în care siguranța lor nu este sub semnul întrebării. Dacă Ucraina ar avea mâine nevoie de mașini, îi vom putea livra în 48 de ore o parte, iar restul ulterior, pentru că vorbim de o reconstrucție, un plan în care companiile și guvernele trebuie să fie implicate”, a spus Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România.

Neagu mai spune că în țările din jurul României s-au creat comisii în care sunt implicate ministere, companiile din construcții, cele de pe piața utilajelor, dar și finanțatori care discută proiecte de reconstrucție în Ucraina atunci când războiul se va sfârși.

Printre companiile care și-au exprimat interesul în participarea la reconstrucția Ucrainei se numără Teraplast, cel mai mare producător de materiale de construcții, dar și Elis Pavaje evaluează extinderea în afara țării și tatonează piețele vecine.

2023, an record 

Bergerat Monnoyeur România, prezent pe piața locală de 30 de ani, va încheia 2023 cu afaceri de 150 de milioane de euro, în creștere cu 36% față de 2022, cel mai mare nivel de până acum.

„Avem un maxim istoric de 2.806 utilaje noi vândute pe piața din România la sfârșitul celui de-al treilea trimestru. În mod normal, dacă am da la o parte cele vândute cu subvenții europene, am avea doar 1.000 de utilaje. Vedem o creștere a pieței de utilaje noi cu 32% în 2023, ca urmare a extinderii programelor de finanțare 2014-2020. Cu 3.800 de utilaje vândute până la finele acestui an, 2023 ar fi cel mai tare an de după ’89 pe piața utilajelor. În 2008, am avut undeva la 3.300 de utilaje, iar acum avem șansa să atingem un nou vârf istoric”, a mai spus Liviu Neagu.

Șeful Bergerat Monnoyeur spune că nu poate face previziuni pentru 2024 și amintește de 2009, an în care piața a scăzut odată cu criza, dar și când de la aproape 3.300 de utilaje vândute, s-au vândut doar 522 de utilaje.

Un motor al acestei creșteri a fost dat de proiectele din infrastructură. Analistul Iancu Guda a subliniat că anul acesta, pentru prima oară în ultimii zece ani, construcțiile inginerești au avut o cotă de 34% din totalul lucrărilor de construcții din România, ceea ce arată că sectorul construcțiilor a fost susținut în mare parte de proiectele de investiții cu fonduri europene.

„Avem nevoie de infrastructură, de construcții, avem nevoie de o contribuție sănătoasă la PIB, se lucrează în România, pentru România, orice este legat de construcții este extrem de important pentru a continua pe acest segment. Iar Romania este în urmă la infrastructură”, a mai spus Neagu.

Din totalul pieței, 70% este reprezentată de utilajele suport, mai mici. Buldoexcavatoarele reprezintă 27% din totalul de utilaje de construcții, iar cota de piață a Cat pe această categorie este de 33%.

”Piața se îndreaptă spre maturitate, iar acest lucru se vede prin creșterea numărului de utilaje specializate, așa cum sunt excavatoarele, cu dimensiuni de la 1,5t la 90t. În 2023 excavatoarele vor reprezenta 36% din totalul utilajelor vândute și unul din patru excavatoare este Cat”, mai spune Neagu.

Piața de utilaje noi este estimată la 500-600 de milioane de euro pentru acest an, însă evoluția ei nu a fost una constantă. Neagu spune că a fost ca un montages russe. În 2014, spre exemplu, piața crescuse 46%, iar în 2015 cu 17%, ca mai apoi, în 2016 să scadă cu 36%. Unei ușoare creșteri în 2017 i-a urmat un 2018 cu un plus de 85%. 2023 a venit cu o creștere de 36%.

Din vânzările de utilaje noi de anul acesta, 60% este ponderea subvențiilor europene, față de 33% cât a fost în 2022 și 50% în 2021.

Despre prețuri, Neagu spune că acestea au crescut cu 3-12%, dar și că noi majorări vor fi operate de la 1 ianuarie. Cea mai mare comandă a companiei de anul acesta a fost de aproape 10 milioane de euro.

Bergerat Monnoyeur România face parte din Monnoyeur, un grup cu aproximativ 1.000 de angajați în România (Bergerat  Monnoyeur, IPSO, SITECH), care își orientează mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului. Grupul Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 23 țări pe cinci continente, ce numără astăzi peste 8.700 de angajați, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,2 miliarde de dolari.