Liviu Pop: Doar jumătate din locurile pentru învăţământul profesional şi dual au fost ocupate

Economica.net
02 08. 2017
scoala_profesionala_41039700

‘Sunt trist, dacă mă întrebaţi, în ceea ce priveşte învăţământul dual, au fost scoase la concurs 35.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi în jur de 3.500 pentru învăţământul dual, din aceste locuri doar jumătate s-au ocupat după prima repartizare, acesta înseamnă că şi pe zona învăţământului dual şi profesional avem multe de făcut’, a precizat, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, Ministerul Educaţiei, în conformitate cu programul de guvernare, a venit cu strategia pentru învăţământul dual şi are bani alocaţi şi pentru educaţia antreprenorială.

‘Proiectele se vor depune şi vor intra în licitaţie la început de septembrie, în aşa fel încât să dezvoltăm învăţământul profesional, să-l corelăm cu piaţa muncii şi toţi agenţii economici să fie parteneri ai liceelor tehnologice, în principal pentru a dezvolta învăţământul dual, dar în acelaşi timp este deschisă oportunitatea oricărui agent economic de a veni cu propuneri de modificare a legii în aşa fel încât să vedem ce trebuie modificat în lege ca să facem atractiv şi învăţământul dual şi profesional’, a mai mai spus Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a participat miercuri, la Buzău, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor.