Liviu Pop: În sala de clasă, va fi o zonă în care elevii să îşi depoziteze telefoanele în timpul orelor

Economica.net
03 08. 2017
telefoane_675849345765490_52579400

‘Am discutat cu părinţii şi urmează să facem o comisie de dialog social pe subiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor şcolare şi sunt de acord ca, în interiorul sălii de clasă, să existe o zonă în care copilul, la începutul orei, să îşi depoziteze mobilul, iar la finalul orei să reia acel mobil. Costurile sunt minime. Toţi părinţii au fost de acord, sunt convins că şi profesorii vor fi de acord. Voi avea o întâlnire şi cu federaţiile sindicale în aşa fel încât negocierea noului regulament să aducă un plus în calitatea actului educaţional’, a afirmat Pop, după o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP).

El a explicat această măsură prin faptul că unii elevi au alte preocupări în timpul orelor de curs.

‘Sunt foarte multe studii şi analize vizavi de preocupările pe care le au unii elevi în timpul orelor’, a menţionat Pop.

În legătură cu funcţionarea camerelor de luat vederi în şcoli, Liviu Pop a spus că ministerul doreşte acest sistem de supraveghere, dar nu în sălile de curs.

‘Şi noi, prin proiectul de strategie de combatere a violenţei şi protecţiei elevilor şi profesorilor, ne dorim să avem o zonă video în curte, în perimetrul unităţilor şcolare, pe holuri, nu în sala de clasă’, a explicat ministrul, menţionând, însă, că nu toate şcolile sunt dotate cu aceste sisteme în acest moment.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar au explicat jurnaliştilor că telefoanele mobile vor fi depuse în fiecare sală de clasă în dulapuri sau cutii.