Liviu Pop: Trebuie modificată legea Educaţiei astfel încât un profesor exclus din învăţământ să nu mai poată intra în sistem o perioadă

Economica.net
19 01. 2018
profesori_6758497654930_04711600

Liviu Pop a fost prezent vineri, la Constanţa, la o întâlnire cu inspectorii şcolari generali din mai multe judeţe, cu manageri ai şcolilor şi cadre didactice, potrivit News.ro.

El a spus că în cazul profesorului de Religie de la Copşa Mică nu poate anticipa se va finaliza ancheta, apreciind că este un caz greu. „Sunt mai multe măsuri pe care …nu pot să vă spun acum care va fi finalul anchetei de la Sibiu. Este un caz greu, dar sunt convins că alături de colegii mei putem să rezolvăm, modificând Legea Educaţiei Naţionale în aşa fel încât un profesor care este exclus din învăţământ să nu mai poată intra în sistem o perioadă de timp. Astăzi, dacă avem o situaţie de violenţă în şcoală a unui cadru didactic, vine la concurs în toamnă şi poate să ocupe acel post pentru că nu are nicio interdicţie, Codul Muncii spune că dreptul la muncă este unul garantat”, a afirmat ministrul.

El a spus că ministerul ar fi putut afla despre acest caz de joi, şi nu vineri dimineaţă, dacă ar fi fost o comunicare între diriginta clasei respective şi conducerea şcolii.

Liviu Pop a mai fost întrebat şi ce măsuri va lua ministerul pentru combaterea cazurilor de violenţă în şcoli, cel mai recent înregistrându-se la Călan, acolo unde un elev îşi acuză învăţătoarea că l-a lovit în cap. „Strategia privind combaterea violenţelor în şcoală este în implementare, trebuie updatată ori de câte ori apare o situaţie de genul acesta. Am redus în ultimii trei ani cu peste 60 la sută cazurile de violenţă, mai avem mult de făcut din punctul acesta de vedere, fapt pentru care avem un set de măsuri pe care le luăm zi de zi, în aşa fel încât să eliminăm pe cât posibil către zero toate aceste cazuri izolate de violenţă şcolară”, a spus Liviu Pop.

El a mai fost întrebat dacă este oportună interzicerea telefoanelor mobile în timpul orele de curs, în condiţiile în care elevii pot filma astfel de derapaje sau acte de violenţă ale cadrele didactice, ministrul spunând că telefoanele nu sunt interzise în totalitate în şcoală. „Nu sunt interzise telefoanele în unitatea şcolară. Cu acordul cadrului didactic se pot chiar folosi aceste telefoane, inclusiv în procesul instructiv-educativ. Strategia privind combaterea violenţei în şcoală are şi alte elemente care vor fi introduse în perioada următoare, în aşa fel încât să nu mai avem nevoie ca un elev sau un profesor să filmeze acte de violenţă, să avem alte metode mult mai clare”, a explicat ministrul.

Întrebat care ar fi aceste metode, Liviu Pop a afirmat: „Supravegherea video, consilierea, prezenţa unui cadru didactic suplimentar, a unui părinte, sunt foarte multe lucruri care se pot face”.