Livrările de spaţii comerciale vor accelera în 2018 la 200.000 de metri pătraţi, însă doar în afara Capitalei – studiu

- Livrările de spaţii comerciale vor accelera în acest an spre nivelul de 200.000 de metri pătraţi, proiecte noi şi extensii fiind programate în zece oraşe medii şi mari din ţară, în timp ce în Capitală nu este programată nicio livrare semnificativă, reiese din rapoartele Bucharest Retail Market şi Romania Retail Regional Cities, remise miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 21 mart. 2018, 13:04
Livrările de spaţii comerciale vor accelera în 2018 la 200.000 de metri pătraţi, însă doar în afara Capitalei - studiu

Anul trecut, în ţară au fost livrate spaţii noi cu o suprafaţă de aproximativ 70.000 mp, în timp ce în Bucureşti a fost finalizată extinderea proiectului AFI Palace Cotroceni, care a mărit suprafaţa închiriabilă a proiectului cu circa 8.000 mp, până la 90.000 mp.

Stocul de spaţii comerciale moderne din afara Capitalei a ajuns la 2,42 milioane mp, conform rapoartelor lansate de Cushman & Wakefield Echinox, în timp ce suprafaţa mall-urilor, parcurilor de retail şi a galeriilor comerciale din Bucureşti măsoară 1,2 milioane mp, luând în calcul şi închiderea hipermarketului Carrefour şi a galeriei comerciale din cadrul proiectului Vitantis Shopping Center, la începutul acestui an.

La nivelul Bucureştiului, cea mai mare densitate de spaţii comerciale este în sectorul 1, cu un nivel de circa 967 mp/1.000 de locuitori, pe poziţiile următoare fiind situate sectoarele 6 (842 mp/1.000 de locuitori) şi 3 (704 mp/1.000 de locuitori).

În ţară, oraşele cu cea mai mare densitate de spaţii comerciale rămân Suceava (1.167 mp/1.000 de locuitori) şi Oradea (926 mp/1.000 de locuitori), în timp ce în oraşele primare, cu o populaţie de peste 250.000 de locuitori, acest indicator variază între 380 mp/1.000 de locuitori în Craiova şi 694 mp/1.000 de locuitori în Timişoara.

În acest context, oraşele din România în care sunt programate spre livrare noi spaţii de retail în 2018 sunt Timişoara, Craiova, Bistriţa, Sibiu, Buzău, Satu Mare, Baia Mare, Slobozia, Roman şi Focşani, finalizarea unora dintre aceste aceste proiecte fiind condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de construire în timp util.

În ciuda faptului că rata medie de neocupare a centrelor comerciale din Bucureşti a scăzut pe parcursul anului trecut de la 4% la 3%, stocul de retail va rămâne stabil, punând presiune pe nivelul chiriilor din centrele comerciale dominante, al căror grad de ocupare este de sau aproape de 100%. În următorii ani, este planificată extinderea proiectelor Colosseum Retail Park şi Promenada Mall, precum şi dezvoltarea unor parcuri de retail în Baloteşti (DN1 Value Center) şi pe bulevardul Theodor Pallady, pe platforma Policolor.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...