Livrările prin gazoductul Iaşi-Ungheni, amânate din nou

Economica.net
31 10. 2014
gas_pipeline_iran_armenia_russia_99475400

Potrivit ministrului Economiei, 99,9 la sută dintre lucrări au fost efectuate, iar actele necesare vor fi semnate săptămâna viitoare. Demnitarul a mai spus că ulterior, compania Vestmoldtransgaz va solicita de la ANRE să-i fie acordată licenţa şi să fie stabilit tariful pentru transportarea gazului, informeaza Rador

Contractul de furnizare a gazului a fost negociat cu o companie din România. Candu a menţionat că imediat ce va fi semnat şi acest contract, va începe livrarea gazului.

Precizăm că lucrările de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni au demarat în urmă cu un an, iar costul total al proiectului este de 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro reprezintă un grant din partea Uniunii Europene. Gazoductul cu lungimea totală de 43,2 kilometri are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze.