Livrările Tesla au depăşit estimările în primul trimestru din 2021

02 04. 2021
tesla1_13504100

În primele trei luni, Tesla a livrat 184.800 vehicule pe plan global, în timp ce analiştii se aşteptau la 177.822 de unităţi. În trimestrul patru din 2020, compania americană a livrat 180.570 vehicule.

„Suntem încurajaţi de primirea făcută Model Y în China şi facem rapid progrese pentru a produce la întreaga capacitate. De asemenea, Model S şi Model X au fost „excepţional de bine primite”, se arată în comunicatul Tesla.

În prezent, Tesla produce Model S şi Model X doar la fabrica sa din Fremont, California, iar Model 3 şi Model Y sunt produse în California şi la uzina din Shanghai.

Statele Unite şi China sunt cele mai mari pieţe pentru Model 3 şi Model Y.

De asemenea, compania americană a produs în primul trimestru din acest an 180.000 vehicule.