Liz Truss anunță că va suspenda Protocolul nord-irlandez dacă va ajunge în fruntea Guvernului britanic
Oficiali britanici susţin că există deja condiţiile necesare pentru activarea articolului 16, prin care Protocolul poate fi suspendat dacă acesta cauzează ”dificultăţi economice, sociale sau de mediu care tind să persiste” sau ”perturbări ale comerţului”.
Suspendarea Protocolului nord-irlandez ar fi o măsură populară în rândul parlamentarilor conservatori.
În luna iunie, şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a prezentat un proiect legislativ prin care se încearcă denunţarea unilaterală a Protocolului. Textul are sprijinul majorităţii în Camera Comunelor, dar este probabil să fie modificat substanţial de Camera Lorzilor, acolo unde Partidul Conservator nu dispune de o majoritate.
Protocolul nord-irlandez prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.
Totuşi, Guvernul de la Londra a încercat să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu va accepta modificarea textului.
Pe fondul scandalului legat de nerespectarea regulilor în timpul lockdown-ului din perioada pandemiei de COVID-19, Boris Johnson şi-a anunţat demisia în această vară din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit. El asigură interimatul până la 5 septembrie, data când va fi anunţat numele succesorului său, dintre actuala şefă a diplomaţiei Liz Truss şi fostul ministru al Finanţelor Rishi Sunak.