Lobby la Guvern pentru educaţie timpurie. Corporaţiile au găsit soluţia pentru a finanţa educaţia copiilor angajaţilor

Un ONG implicat în educaţie de peste 20 de ani, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step, susţinut de mai mulţi oameni de afaceri, manageri de corporaţii cu implicare in viața comunităţii locale atât direct cât si prin intermediul unor organizații precum AmCham, Romanian Business Leaders, Foreign Investors Council şi Camera de Comerţ Germană s-au implicat în generarea unor discuții publice care să determine politici în domeniul educației timpurii, adică creșe si grădinițe.

„S-a creat un grup de lucru, se va face un ONG nou, ReadyNation Ro, în colaborare cu fundaţia americană ReadyNation şi s-a organizat o conferinţă în 2016, în mai 2017 fiind cea de-a doua, pentru că dorim să punem în discuţie nevoia de politici publice în domeniul educaţiei timpurii ( de la naştere până la începerea învăţământului primar n.red). Avem un deficit uriaş de creşe, sunt deficite mari şi la grădiniţe, iar ce este foarte puţin spus este faptul că cea mai importantă perioadă în formarea unui copil- şi am văzut studii realizate de cercetători atât în domeniul neuroştiinţelor şi educaţiei cât şi în domeniul economic  pe mii de copii întinse pe zeci de ani- cea care setează evoluţia lui ulterioara, este cea a primilor trei ani. Or noi, în primii trei ani, nu facem mai nimic pentru educaţia lor. Parcă nimeni nu înţelege viteza cu care se schimbă lumea și faptul că avem nevoie de educație solidă pentru generațiile ce vor veni, educație care să țină cont inclusiv de faptul că o bună parte din cei născuți azi vor avea meserii care acum pur și simplu nu există”, a declarat pentru ECONOMICA.NET avocatul Gabriel Biriş, fost secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe şi unul dintre numele implicate în acest proiect alături de Radu Enache, fostul manager HP România şi Robert Uzuna, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.

Deduceri fiscale pentru corporaţiile care plătesc pentru creşe şi grădiniţe

Biriş susţine că există soluții din care să câştige toate părţile implicate, cu care se poate începe rezolvarea problemei creşelor şi grădiniţelor din România. O astfel de soluție ce ar putea fi foarte eficientă pe termen relative scurt si cu costuri minime pentru stat, posibil chiar cu câștiguri, se referă la creditul fiscal, susţine Biriş.

 „Când eram secretar de stat la Finanţe, după o discuţie pe tema nevoii de a investi în educaţie timpurie, mi-a venit o idee. Pentru a stimula natalitatea în special în zona familiilor tinere, educate, în care ambii soți își doresc o cariera (adică la clasa mijlocie despre care toţi politicienii vorbesc) nu rezolvăm mai nimic dacă creștem alocaţia pentru copii sau dacă mărim indemnizația de concediu maternal. Acolo principala problema este că mămicile nu au unde să lase copilul în siguranţă când merg la muncă, iar doi ani este mult prea mult să stea, rup legatura cu profesia, mai ales dacă vor mai mult de un copil – ceea ce este obligatoriu daca dorim sa inversam trendul demografic negativ. Dacă aşteptăm statul să facă creşe, va dura prea mult şi riscăm să fie făcute acolo unde nu este neapărat nevoie de ele, doar ca să se facă”, conchide fostul secretar de stat, care a ajuns la varianta creditului fiscal pornind de la o întrebare. „Cum am putea determina mediul privat să se implice în educaţia timpurie, să finanteze creşe?”

Ce avantaje a oferit creditul fiscal până acum

„Scopul companiilor este profitul nu caritatea, nu este rezonabil să investească în educaţie. Unele o fac cu şcolile profesionale, că au rămas fără angajaţi calificaţi, dar nu poţi aştepta acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte creşele sau grădiniţele. Am realizat însă că deja avem instrumentul în casă, în Codul fiscal, încă din 2004: creditul fiscal. Acest instrument funcţionează cu rezultate excelente în finaţarea ONG-urilor implicate în diverse proiecte sociale sau în zona de caritate, inclusiv în zona educaţiei în special în zonele cele mai sărace.

Din 2004, cheltuielile cu sponsorizarea se pot scădea în anumite limite (nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat), ceea ce a dus la nişte campanii foarte frumoase finanţate din zona privatului. De ce nu am putea folosi acest instrument si pentru a finanţa dezvoltarea privată de creşe şi grădiniţe la poarta fabricii sau la intrarea in complexurile de birouri? Mă refer în special la companiile mari cu mulţi angajaţi, dar şi la dezvoltatorii de platforme de birouri unde sunt mulţi oameni. Dacă am da credit fiscal, şi nu neapărat doar din impozitul pe profit, într-o limită suficientă pentru finanţarea creşei de la poarta companiei, a complexului, a parcului industrial, dacă am stabili un nivel de credit fiscal pe copil, eu cred ca lucrurule s-ar mişca mai bine. Important este să se seteze standardele, să vezi cât de costă să implementezi aceste standarde, care este nivelul subvenţiei, pentru că un creditul fiscal este de fapt o subvenţie pe care o dă indirect statul prin intermediul companiei. Creşa ar putea fi făcută de alţi antreprenori în parteneriate private „, a explicat Biriş, care vorbeşte inclusiv despre costurile pe care ar trebui să le suporte statul.

Cât ar trebui să plătească statul

„Depinde de costul real, ca soluţia sa funcţioneze trebuie ca suma să acopere în mare parte acest cost. Nu ştiu cât poate fi, dar nu cred că poate fi mai mult de 2.000 lei pe lună pe copil”, consideră Gabriel Biriş care a făcut calculele pornind de la salariul mediu din România.

„Salariul mediu în România este de aproximativ 3.000 de lei brut (2.100 net). Contribuţiile şi impozitul colectate pentru acest salariu sunt de proximativ 1.600 lei. Ţinem minte suma aceasta, cu plus. Indemnizaţia de creştere a copilului de 85% (din media veniturilor nete realizate n.red) la un salariu mediu ajunge la aproximativ 1.800 lei. Ţinem minte şi această sumă, tot cu plus, pentru că dacă mămica lucrează, nu o mai primeşte. Dacă mămica ar fi stimulată să vină la muncă după primele 12 luni de viaţă ale copilului, bugetul ar câştiga 1.600 + 1.800 = 3.400. La un credit fiscal pentru creşă de 2.000 lei (cost al statului n.red), ar rămâne în plus 1.400 de lei. În plus, nu în minus… Deci statul nu plăteşte, ci primeşte. Evident, acesta este un calcul simplist, este nevoie să se facă o analiză serioasă, să se definească standardele pentru creşe şi să se calculeze costul real”, explică Biriş.

Cine ar putea beneficia de creditul fiscal

„Toată lumea ar avea de câştigat: tinerii cărora le este mai uşor să aibă grijă de copii, economia pentru că deja avem lipsa de muncă calificată iar tinerii nu fac copii şi pentru că au de muncă (cerc vicios care trebuie transformat în cerc virtuos), bugetul de stat pentru că acest credit fiscal nu poate fi mai mare decât suma salvată pentru că nu se mai plăteşte indemnizaţie la care se adaugă taxele şi impozitele pe muncă. Cel mai mare câştig este pentru societate pe termen lung. Dacă pui temelia în educaţia copilului, totul este mai uşor apoi, pentru societate banii investiţi in educaţie şi în special în cea timpurie sunt banii cei mai bine cheltuiţi. Azi noi vorbim însă mai mult de creşterea pensiilor şi salariilor pentru bugetari decât de investitii în educatie…”, mai spune avocatul Gabriel Biriş, care vorbeşte şi din perspectiva unui angajator.

„Biriş Goran este o casă de avocatură mică, cu 50 de angajaţi. În momentul de faţă avem două colege care au plecat în concediu de maternitate pe care ni le dorim cât mai repede înapoi. Mai avem o colega care va face acest lucru în curând. Avem şi două colege care se vor întoarce înapoi curând, după doi ani de concediu. Şi noi şi ele ne-am dori să existe soluţii care să le permită să stea acasă mai puţin de doi ani. Şi după este greu, dar în primii doi ani este imposibil, nu sunt soluţii. Nu suntem suficient de mari să facem o creşă, un serviciu de educaţie timpurie, dar am fi bucuroşi să avem la îndemână soluţia descrisă anterior pentru a le ajuta să continue cariera profesională mai repede de 2 ani. Este foarte important să începem să discutăm serios despre educaţie, despre politici publice care să canalizeze investiţia eficient în această zonă extrem de neglijată de politicul nostru. Creditul fiscal este doar un exemplu de politică publică din care toţi am câştiga. Sunt absolut sigur că sunt multe altele, trebuie însă să determinam politicienii să iasă din logica electorală, din business plan-ul pe 4 ani şi să gândească pe termen lung”, conchide Biriş.

Numărul grădiniţelor de stat a scăzut dramatic, iar privaţii nu au reuşit să suplinească acest declin. În 1999 în România funcţionau 12.831 de grădiniţe, dintre care 12.761 de stat şi 70 private, potrivit unui document al Ministerului Economiei care foloseşte date de la Institutul Naţional pentru Statistică.

În anul 2014, mai erau, la nivel naţional, doar 1.205 grădiniţe, dintre care 850 de stat şi 355 private. Aşadar, numărul de gradiniţe de stat, care asigurau acum 15 ani servicii pentru marea majoritate a părinţilor cu copii preşcolari, a scăzut de 15 ori, iar creşterea de cinci ori a numărului de grădiniţe private nu a reuşit să compenseze declinul. Situaţia este de-a dreptul dramatică în mediul rural: numărul lor a scăzut de 100 de ori în ultimii 15 ani.

Dacă în 1999 funcţionau 9.574 de grădiniţe, în 2014 mai erau deschise doar 94. Asta în condiţiile în care 40% din populaţia României trăieşte încă în mediul rural.