Locomotiva unui tren care transporta sulf a luat foc, lângă Constanța

Locomotiva unui tren ce are în componenţă aproape 40 de vagoane, încărcate cu sulf, a luat foc, sâmbătă dimineaţă, pe calea ferată din apropierea variantei Constanţa - Ovidiu, fără a se înregistra victime.
AGERPRES - sâm, 28 oct. 2023, 10:19
Locomotiva unui tren care transporta sulf a luat foc, lângă Constanța

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, la faţa locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere incendii cu apă şi spumă.

„Incendiu locomotivă, pe calea ferată din apropierea variantei Constanţa – Ovidiu. Au intervenit Detaşamentul Palas cu două autospeciale de stingere incendii cu apă şi spumă şi Detaşamentul Fripis cu o autospecială de stingere. Trenul este cu 39 de vagoane încărcate cu sulf”, a anunţat ISU „Dobrogea”.

ISU a mai informat că locomotiva a fost decuplată de restul garniturii de tren, incendiul fiind lichidat, fără a se înregistra victime.

Te-ar mai putea interesa și
Statele baltice și Polonia vor solicita Uniunii Europene fonduri pentru consolidarea frontierelor
Statele baltice și Polonia vor solicita Uniunii Europene fonduri pentru consolidarea frontierelor
Miniştrii Apărării din cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, şi un înalt oficial din cadrul Ministerului polonez al Apărării au convenit vineri să solicite Uniunii Europene......
Fermierii americani cer statului să le permită vaccinarea animalelor împotriva gripei aviare, înainte de migrația păsărilor sălbatice
Fermierii americani cer statului să le permită vaccinarea animalelor împotriva gripei aviare, înainte de migrația păsărilor ...
Fermierii americani şi-au sporit presiunile asupra administraţiei Biden, pentru ca aceasta să permită vaccinarea puilor, ...
Comisarii ANPC au amendat cu 5.000 de lei restaurantul bucureștean Roka Greek Taverna și au dispus închiderea sa temporară
Comisarii ANPC au amendat cu 5.000 de lei restaurantul bucureștean Roka Greek Taverna și au dispus închiderea sa temporară
Restaurantul Roka Greek Taverna, din Sectorul 1, a fost amendat cu 5.000 de lei de comisarii pentru protecţia consumatorilor, ...
Antony Blinken a cerut Beijingului să oprească alimentarea mașinii de război ruse
Antony Blinken a cerut Beijingului să oprească alimentarea mașinii de război ruse
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că sprijină "maşina de război rusă" în ...