Primăria Sectorului 2 face primele locuințe sociale nZEB

Primăria Sectorului 2 inițiază achiziția publică de proiectare a primelor locuințe sociale nZEB, a transmis instituția la solicitarea Economica.net. Primăria are din luna ianuarie certificatul de urbanism, iar până la finele acestui an ar urma să fie contractate și serviciile de execuție.
Andrada Ghira - sâm, 25 mart. 2023, 16:56
Primăria Sectorului 2 face primele locuințe sociale nZEB

Primăria Sectorului 2 are un buget de aproape 20 de milioane de lei pentru primele locuințe sociale nZeb. „În acest moment, inițiem achiziția publică de proiectare. Estimăm că până la sfârșitul anului 2023 vom achiziționa și serviciile de execuție lucrări. Conform contractului încheiat, termenul de finalizare privind implementarea proiectului este 30.01.2025”, a mai transmis autoritatea la solicitarea Economica.net. 

Cele mai multe cereri pentru locuințe sociale pe care Primăria Sectorului 2 le-a primit vin din partea tinerilor cu vârste sub 35 de ani cu venituri mici.

„Una dintre ele este contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Administrației și Lucrărilor Publice, cu fonduri PNRR, prin care vom construi pe un teren de 3.669 mp (administrat de Consiliul Local Sector 2) din Bd. Basarabia Nr. 151 30 de apartamente, care vor respecta standardele europene pentru construcții rezidențiale – nZEB (nearly Zero Energy Buildings)”, ne-a mai transmis Primăria.

Vor fi construite astfel 30 de apartamente, pe baza proiectului tip, pus la dispoziție de Ministerul Dezvoltării. Blocul va avea un regim de înălțime P+1E+M, iar apartamentele vor fi compuse din living, dormitor, hol, bucătărie, cămară (după caz), balcon.

Bugetul pentru construcție este de 19,4 milioane de lei.

Cine va beneficia de locuințe sociale

Beneficiarii acestor locuințe vor fi tinerii din grupuri vulnerabile.

·        să aibă între 18 și 35 de ani

·        un venit pe membru de familie sub salariul mediu lunar pe economie

·        să nu dețină o locuință/să nu fi deținut o locuință

·        să trăiască în prezent în condiții de locuire precare/supraaglomerate

·        un criteriu de prioritar este ca tinerii să aibă unul sau mai mulţi copii în îngrijire/care locuiesc în gospodărie

Fotografie de Sven Mieke pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...