Locuinţele noi din Bucureşti costă şi dublu faţă de alte oraşe, deşi s-au ieftinit cel mai mult
O analiză a locuinţelor în funcţie de numărul de camere arată că în cazul garsonierelor cea mai mare diferenţă se înregistrează între Bucureşti şi Iaşi, diferenţa fiind de 50%.
Astfel, cele mai ieftine garsoniere noi se găsesc la Iaşi, unde preţul mediu solicitat de dezvoltatori este în prezent de 32.324 euro. Cumpărătorii pot găsi oferte chiar mai ieftine de 30.000 de euro, în zonele Nicolina sau Podu Roş.
În majoritatea celorlalte mari oraşe analizate, cu excepţia Timişoarei şi a Bucureştiului, preţurile solicitate pentru o garsonieră nouă sunt foarte apropiate: 36.089 euro la Cluj, 37.276 euro la Braşov, 38.039 euro la Constanţa. La Timişoara, preţul unei garsoniere noi trece de obicei de 40.000 de euro, pentru ca preţul mediu cerut mediu pentru unităţile noi cu o cameră din Bucureşti să fie de 48.860 de euro.
Garsonierele din Capitală sunt şi cele care s-au ieftinit cel mai mult în perioada de criză, preţul mediu solicitat în prezent pentru acesta reprezentând doar 46% din preţul mediu solicitat în urmă cu 4 ani.
La apartamentele cu două camere, acestea costă în Cluj cât o garsonieră la Bucureşti. Aceste tipuri de apartamente s-au ieftinit cu un procent cuprins între 34% la Timişoara şi 53,5% în Capitală. Clujul are cele mai ieftine apartamente noi cu două camere dintre marile oraşe analizate, cu un preţ mediu cerut de 49.392 de euro. La Braşov, apartamentele noi cu două camere costă în medie 52.302 euro. Ceva mai scumpe sunt la Iaşi, puţin peste 53.000 euro şi Timişoara, aproape 54.000 euro. În Constanţa, un apartament nou cu două camere costă aproape 57.000 de euro.
Capitala iese din tipar şi la această categorie, dezvoltatorii bucureşteni solicitând un preţ mediu de 84.939 euro pentru unităţile noi cu două camere.
În cazul locuinţelor cu trei camere diferenţele sunt semnificative de la un oraş la altul. La această categorie, cele mai mici pretenţii au dezvoltatorii ieşeni, care solicită în medie 64.047 euro pentru o unitate nouă cu trei camere. Urmează cei din Cluj, cu un preţ mediu cerut de 68.205 euro, preţul de aici fiind puternic influenţat de zecile de oferte din Floreşti, unde pot fi găsite apartamente noi cu trei camere cu suprafeţe mici la preţuri ce coboară chiar sub 40.000 de euro. La Timişoara, un apartament nou cu trei camere costă în medie 74.700 euro.
Oferte mai scumpe sunt la Braşov şi Constanţa, unde se întâlnesc şi cele mai mici devalorizări, preţul mediu cerut fiind de 85.453 euro, respectiv 86.787 euro.
Capitala păstrează statutul de cel mai scump oraş din ţară şi la această categorie, cu un preţ mediu cerut ce depăşeşte 123.000 euro, aproape dublu decât în Iaşi sau Cluj, în ciuda unei ieftiniri de 47% în ultimii ani.
Lansat în aprilie 2000, imobiliare.ro are peste 31.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.