Locuitorii din Botoșani vor plăti cu 20% mai mult de la 1 octombrie pentru energia termică
Actul normativ prevede că preţul încălzirii şi apei calde livrate de societatea comercială Modern Calor SA se va majora de la 258,56 de lei/Gcal, cât este în prezent, la 312 lei/Gcal.
Practic, populaţia va plăti jumătate din costurile totale de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, diferenţa de 50% fiind suportată prin subvenţii de la bugetul local.
„Preţul gigacaloriei este stabilit prin decizie a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Consiliul Local are prerogativul de a stabili preţul pentru populaţie, în funcţie de subvenţia acordată”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Modern Calor, Bogdan Varasciuc.
Preţul nesubvenţionat al energiei termice este de 624 de lei/Gcal.
Iniţial, municipalitatea a propus o majorare a preţului energiei termice la 468,59 de lei/Gcal, însă a renunţat la propunere pe motiv că această creştere ar fi prea mare şi ar fi greu de suportat de populaţie.