Locul SUA în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va fi luat de o ţară occidentală. Rusia nu se califică

Locul eliberat de SUA în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va fi luat de o ţară din acelaşi grup regional, a declarat miercuri Brenden Varma, purtător de cuvânt al preşedintelui Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak, citat de Xinhua.
Economica.net - joi, 21 iun. 2018, 06:25
Locul SUA în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va fi luat de o ţară occidentală. Rusia nu se califică

Varma a menţionat că rezoluţia din 2006 a Adunării, prin care a fost înfiinţat Consiliul, nu prevede posibilitatea retragerii unei ţări, dar stipulează distribuţia geografică a celor 47 de locuri în acest organism. De aceea, a precizat el, Adunarea va trebui să desemneze un candidat din grupul format din statele Europei Occidentale şi altele, deci Rusia – care potrivit unor ştiri intenţionează să candideze – nu se califică.

Retragerea SUA din Consiliul pentru Drepturile Omului, anunţată marţi de ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, nu are precedent. Decizia nu a fost încă notificată oficial Adunării Generale, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Adunarea îşi va încheia în curând lucrările din sesiunea curentă – a 72-a – şi nu este clar dacă va desemna un înlocuitor pentru SUA în Consiliu, arată Xinhua. Membrii acestuia sunt aleşi anual, pentru mandate de trei ani, care nu încep simultan, iar candidaturile trebuie depuse la Secretariatul General al ONU. Varma a menţionat că nu există un calendar pentru procedurile respective.

În declaraţia prin care a anunţat retragerea SUA, ambasadoarea Nikki Haley a criticat marţi prezenţa în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a unor ţări precum China, Venezuela, Cuba sau Republica Democratică Congo, care în opinia sa încalcă drepturile respective. Ea a acuzat Consiliul şi de o ‘prejudecată cronică’ împotriva Israelului. Haley a susţinut că forul ‘nu este demn de numele său’; EFE a relatat şi că secretarul de stat american, Mike Pompeo, care a asistat la anunţ, a calificat Consiliul drept ‘ipocrit’.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...