Locuri de muncă pentru români în Marea Britanie, Irlanda, Norvegia şi Germania – ANOFM

Economica.net
04 02. 2016
salarii_95488700

În Marea Britanie sunt disponibile 151 locuri de muncă, dintre care 60 de îngrijitori persoane/infirmieri, 60 de asistenţi medicali, 30 de îngrijitori persoane şi un şofer profesionist.

În Irlanda sunt scoase la concurs 385 de locuri de muncă pentru postul de însoţitor de zbor şi steward.

În Germania sunt oferite 147 locuri de muncă, după cum urmează: 50 asistenţi medicali generalişti, 15 factori poştali, câte 10 pentru bucătari, ospătari, persoane în industria gastronomiei de sistem şi barmani, câte 7 pentru lucrători calificaţi în producţie (industria automobilelor) şi sudori MIG-MAG- WIG, 6 pentru hamali, câte 5 pentru electricieni industriali, electricieni, operatori stivuitori şi operatori CNC (laminor şi strung), respectiv câte un loc pentru mecanic industrial şi mecanic auto (camioane).

Tot prin intermediul reţelei EURES România, angajatorii pun la dispoziţie 55 de posturi vacante în Suedia (20 pentru femei de serviciu, 15 vopsitori auto şi câte 10 pentru mecanici auto şi tinichigii auto), 37 în Slovacia (30 şoferi autocamion transport internaţional, 7 îngrijitori persoane/infirmieri), 6 în Ungaria (pentru mecanici agricoli), două în Norvegia (pentru mecanici biciclete) şi 4 locuri de muncă pentru persone cu studii superioare – 2 doctoranzi în departamentul biomedical, un post-doctorand în Departamentul Reţele şi un post-doctorand în departamentul biomedical.

Pe locul următor se situează Republica Cehă cu 5 locuri de muncă pentru şlefuitori, pilitori, iar Belgia oferă două locuri de muncă – unul pentru proiectant construcţii metalice şi unul pentru manager senior de proces. În Spania se caută un maseur.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.