Loeb, campion mondial pentru a 8-a oară VIDEO
O dată în plus, Sebastien Loeb şi-a dat întâlnire cu istoria. Vineri, în Ţara Galilor, francezul în vârstă de 37 de ani s-a încoronat pentru a 8-a oară consecutiv campion mondial de raliuri. Lider absolut începând cu sezonul 2004, pilotul Citroën World Rally Team a câştigat titlul şi în 2011 după ce principalul său rival, Mikko Hirvonen (Ford WRT), a abandonat în a şaptea specială a Raliului Marii Britanii, din cauza unor probleme la radiator.
Finlandezul a încheiat proba şi a renunţat la ultimele patru speciale ale zilei, sperând că mecanicii îi vor putea repara maşina şi va putea relua cursa sâmbătă, chiar dacă urma să primească 20 de minute de penalizare (câte cinci minute pentru fiecare specială în care nu a luat startul). Echipa tehnică nu a putut însă remedia problemele în timpul de trei ore prevăzut de regulament, astfel că abandonul lui Hirvonen a devenit definitiv.