Loft Green Apartments a vândut 100% online două apartamente din cadrul proiectului
Evident, nu doar pandemia, ci și faptul că cele două familii tinere, între 30 și 45 de ani, care au cumpărat locuiesc, momentan, în afara țării, dar plănuiesc să se întoarcă acasă, și au susținut întreg procesul de achiziție a locuinței de la distanță, prin intermediul tehnologiei. Aceștia urmează să se mute în noile locuințe în luna august și, pentru unii dintre ei, părinții rămași în țară au venit să vadă apartamentul, după ce fusese achiziționat.
“Trebuie să recunosc că, mai mult decât tranzacțiile în sine, m-a bucurat să văd că eforturile noastre de a înțelege nevoile clienților și de a ne apropia de ei au dat roade și în online. Apartamentele pe care le-am vandut au 2 camere, cu vedere spre pădure, iar clienții au vârsta cuprinsă între 30 si 45 de ani. Discutând personal cu ei, am observat că, pentru decizia de cumpărare, au fost foarte importante transparența proiectului – noi avem materiale vizuale cu stadiul construcției de la fundație și până în prezent – și ideea în sine de apartament pasiv, de a fi eco-friendly”, spune Gabriel Focșeneanu, Ecovillas.
În ambele procese de achiziție, s-a pus accentul pe transparență și pe discuții extrem de prietenești, deși dezvoltatorii și cumpărătorii nu s-au întâlnit, fizic, niciodată, iar argumentul decisiv a fost, in ambele cazuri, costul aproape de zero al întreținerii, ansamblul fiind primul de acest tip din România.
Eficiența tehnologizării pieței imobiliare în contextul pandemiei depinde, însă, și de alți factori precum adaptabilitatea și încrederea clienților în dezvoltatorii imobiliari și în firmele de intermedieri. Decizia de cumpărare în cazul unui imobil este deosebit de complexă, fiind o investiție majoră pe termen lung, iar experiența unei crize financiare a insuflat în rândul potențialilor cumpărători un spirit precaut vizibil, cu care atât dezvoltatorii, cât și firmele de intermedieri s-au împrietenit în ultimii ani, prin atenția sporită față de nevoile publicului, calitatea construcției și tehnicile de promovare și vânzare deopotrivă.
“Un factor important în procesul decizional al unei achiziții imobiliare este încrederea în brand. Cu bucurie pot să zic că investițiile din ultimii ani în marketing, identitatea brandului și construirea unui fundament de încredere în rândul clienților noștri are acum roade cuantificabile. Cei care au achiziționat de la distanță apartamentele noastre au mărturisit că prezența puternică în online, de la social media la articole de presă, a avut o influență puternic pozitivă în decizia de cumpărare, prin încrederea pe care au simțit-o atât față de proiect, cât și față de dezvoltator“, explică Focșeneanu.
Ansamblul Loft Green Apartamente este primul de acest tip din România, are costuri aproape de zero la întreținere și totalizează 154 de apartamente cu vedere la pădure și 7.500 mp de spații verzi, prima faza a construcției fiind deja livrată și locuită. Compania Ecovillas este la a doua dezvoltare imobiliară în România, primul proiect fiind demarat în anul 2015, în sectorul 5, unde au ridicat 32 de case pasive.
Proiectul caselor pasive Ecovillas s-a vândut în totalitate în anul 2016, iar de atunci valoarea acestora a urcat cu 35%. În prezent, dezvoltatorul investește 10 milioane de euro în construcția complexului Loft Green Apartments, ce va include 3 blocuri de locuințe pasive, însumând 154 de apartamente cu una, două și trei camere și facilități eco-friendly precum prize pentru mașini electrice, parcări pentru biciclete și cărucioare și 7.500 mp de zonă verde.