Logitech continuă investiţiile în competiţii de gaming şi cumpără platforma Beyond Entertainment
„Fuziunea cu Logitech G și ASTRO Gaming va ajuta la consolidarea comunității Beyond, fondată în 2012, prin asigurarea accesului la un volum ridicat de resurse și mai mult suport decât până acum”, se arată într-un comunicat al Logitech, lider mondial în echipmente perifericea pentru computere, console şi săli de conferinţă.
Colaborarea cu echipe de esports şi jucători profesionişti a devenit unul dintre principalele canale de promovare pentru brand-urile de produse de gaming, dar şi pentru alte mărci de larg consum care încearcă să se adreseze publicului tânăr.
“Colaborarea cu Beyond ne oferă o modalitate foarte bună de a ne asigura că toată lumea, chiar și cei care nu au posibilitatea de a juca la nivel profesionist, se pot alătura comunității de esports. Suntem foarte încântați să lucrăm cu Beyond și abia așteptăm să ducem ceea ce au realizat până acum la un nivel mult mai ridicat”, a spus, în comunicat, vicepreședinte și manager general la Logitech Gaming.
“Beyond a avut întotdeauna o viziune și o strategie specifică în ceea ce privește contribuția adusă comunității de esports”, menționează Joseph Bentley, fondatorul Beyond Entertainment. “Colaborând cu ASTRO Gaming încă din 2014, am avut posibilitatea de a ne atinge rezultatele propuse și chiar să le depășim. Echipa Beyond este încântată să facă parte din familia Logitech G și ASTRO Gaming și abia așteaptă să înceapă proiecte noi prin care să ofere noi oportunități atât concurenților cât și spectatorilor”.
Beyond a intrat încă din anul 2014 în parteneriat cu Astro Gaming, companie preluată anul trecut de Logitech pentru a pătrunde pe piaţa perifericelor pentru console.
Pe lângă periferice de gaming, Logitech s-a impus în ultimii ani ca furnizor important de sisteme audio-video pentru videoconferinţe şi colaborare de la distanţă, destinate în principal companiilor mici şi medii.
Fondată în 1981 la Lausanne, compania este listată la bursa de la Zurich şi pe piaţa Nasdaq, la New York, şi a avut anul trecut vânzări de 2,57 miliarde de dolari, în creştere cu 16% faţă de 2016, cu un profit net de 208 milioane de dolari.