Londra 2012: Cel mai mare exerciţiu pe timp de pace pentru transporturile din capitala britanică

Şapte ani de pregătiri şi un buget colosal: pentru a-i contrazice pe cei care consideră transporturile "călcâiul lui Ahile" înainte de Jocurile Olimpice, Londra a luat măsuri şi susţine că totul va fi pregătit, se arată într-un material realizat de AFP.
Economica.net - mar, 17 apr. 2012, 09:48
Londra 2012: Cel mai mare exerciţiu pe timp de pace pentru transporturile din capitala britanică

„Pentru ţară este cel mai important exerciţiu de logistică pe timp de pace”, a rezumat situaţia BBC.

Pe de-o parte, vor fi 10.500 de sportivi, aproape 9.000 de oficiali, 20.000 de jurnalişti şi milioane de spectatori care vor umple Londra, unde cele 13 locuri de desfăşurare a competiţiei se află în diverse cartiere. Pe de altă parte, arterele sunt deja aglomerate într-o perioadă normală, transportul public este saturat şi metroul se confruntă cu întârzieri şi întreruperi, după decenii de investiţii insuficiente.

Însă reţeaua de transport va trebui să suporte până la trei milioane de deplasări suplimentare pe zi, pe lângă cele 12 milioane obişnuite. Iar parlamentarii sunt îngrijoraţi că aeroportul Heathrow, printre cele mai frecventate din lume, ar putea avea dificultăţi în a face faţă afluxului de pasageri.

„Am început pregătirile din 2005 şi suntem încrezători: reţeaua va face faţă”, a asigurat Mark Evers, oficial al companiei de transport public din Londra.

„Să împiedicăm aglomeraţia excesivă din Londra este o misiune herculeană. Anumite probleme sunt inevitabile”, a recunoscut Comitetul de Transporturi al Municipalităţii Londra.

Şase miliarde şi jumătate de lire sterline (7,5 miliarde de euro) au fost cheltuite în ultimii ani pentru modernizarea întregii reţele, sumă echivalentă cu două treimi a bugetului alocat pentru organizarea JO.

Au fost reamenajate intersecţii, iar gara din Stratford, cale de acces către parcul olimpic, a fost renovată. Noi tronsoane rutiere şi ferate au fost deschise, staţiile modernizate. Şi vor exista autobuze, trenuri, metrouri suplimentare, precum şi o cursă rapidă – Suliţa – între parc şi centru. Un efort dureros pentru londonezi, cate trebuie să suporte în fiecare week-end închiderea parţială a liniilor.

Pentru a împiedica scenariul catastrofal al unei greve, au loc negocieri între sindicate în privinţa primelor acordate cu ocazia evenimentului sportiv.

Sunt puţine firmele care le cer clienţilor lor să renunţe temporar la serviciile lor, însă compania de transport public vrea să îi descurajeze pe unii călători să mai folosească reţeaua în perioada JO. O campanie a fost lansată în acest sens, londonezii fiind sfătuiţi să reducă deplasările, să îşi schimbe traseul sau să opteze pentru mersul pe jos ori cu bicicleta.

Firmelor li s-a recomandat să îşi adapteze progamul de lucru, să regândească sistemul de livrare şi să încurajeze munca de acasă.

Pentru asigurarea condiţiilor pentru „marea familie a JO”, 48 de kilometri de culoare speciale vor fi rezervaţi VIP-urilor, la fel şi „o flotă” de peste 4.000 de maşini.

Taxiurile nu vor putea concura cu aceste limuzine, deşi autorităţile locale susţin că din reţeaua de suprafaţă 70 la sută nu va fi afectată de Jocurile Olimpice.

„De ce oficialii sunt cazaţi la cinci sau de şase stele în centru, departe de satul olimpic”, a reacţionat John Thomas, preşedintele Asociaţiei Taximetriştilor din Londra, estimând că metropola va fi „total blocată”.

Societatea Inrix, specializată în măsurarea traficului, a pronosticat o mărire cu 33 la sută a ambuteiajelor, la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august.

„Este foarte dificil să preconizăm cum se va comporta reţeaua. Compania de transport public a făcut multe eforturi, dar vom vedea rezultatele în momentul desfăşurării JO”, a concluzionat specialistul în transporturi Tony Travers.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...