Londra a luat de la Bucureşti majoritatea banilor pariaţi pe Fondul Proprietatea. Străinii, atraşi de lichidităţile FP
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) la Bursa din Londra a fost de 9,41 milioane de lei în echivalent, cu peste 11% mai mare decât cea înregistrată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în Semestrul 1 din anul 2015, potrivit raportului trimis la Bursă.
Acţiunile FP se tranzacţionează la Bursa din Londra prin intermediul certioficatelor de depozit globale (GDR).
Investitorii sunt atraşi de strategia de a transfera o parte din valoarea portofoliului FP spre acţionari, prin distribuţia lichidităţilor rezultate din vânzarea unor pachete imporante de acţiuni şi din reducerea capitalului social. Strategia a fost impusă administratorului FP, Franklin Templeton Investment Management Ltd United Kingdom – Sucursala Bucureşti, de către fondurile de investiţii, în marea lor majoritate străine.
În iunie 2015 a început a doua distribuţie de lichidităţi rezultate din reducerea capitalului social al Fondului, prin care acţionarii vor primi peste 534 de milioane de lei. Cu un an înainte, începuse prima aşa zisă „returnare de capital”, prin care s-au transferat din conturile FP peste 601 milioane de lei.
Valoarea activului net al FP a scăzut din iunie 2011 încoace cu 21,8% în lei, până la 12.646 milioane de lei (şi cu 26% în euro, până la 2.824 milioane de euro) la 30 iunie 2015. Cu patru ani în urmă, averea netă a FP era de peste 16.171 milioane de lei (3.819 milioane de euro).
Şi numărul companiilor la care FP are pachete de acţiuni s-a redus considerabil, până la 49 de companii (15 listate şi 34 nelistate), atât societăţi private, cât şi societăţi controlate de stat, la 30 iunie 2014. Cu patru ani în urmă, portofoliul Fondului includea deţineri în 82 de companii (31 listate şi 51 nelistate).
Franklin Templeton se află în faţa debutului celui de al şaselea program de răscumpărare de acţiuni proprii de către FP. Acţiunile răscumpărate sunt anluate şi capitalul social se diminuează în mos coresponzător.
Pentru a finanţa aceste răscumpărări, Franklin Templeton nu mai foloseşte metoda vânzărilor de participaţii din portofoliu ci şi contractarea de credite.
În data de 23 iunie 2015, Fondul a tras 450 milioane de lei din facilitatea de credit de tip revolving, de 500 de milioane de lei, contractată în 4 mai de la Citibank Europe Plc, Dublin – Sucursala România. „Sumele trase urmează a fi folosite în scopuri corporative, inclusiv pentru programele de răscumpărare derulate, însă nu pot fi folosite în scopuri investiționale”, potrivit raportului trimis la Bursă.
Profitul net al FP la 30 iunie 2015 este de peste 356 milioane de lei, dar profitul reportat este de aproape 1,7 miliarde de lei, de unde ar putea proveni banii care urmează să fie trasferaţi acţionarilor, ca şi alte sume provenite din, şi destinate pentru operaţiunile de răscumpărare de acţiuni proprii.