Londra a decis excluderea companiei Huawei din rețeaua 5G a Marii Britanii începând cu anul 2027

Premierul britanic Boris Johnson a dispus marţi excluderea completă a companiei chineze Huawei din reţeaua 5G a Regatului Unit începând cu anul 2027, dând astfel satisfacţie Washingtonului şi nemulţumind Beijingul, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iul. 2020, 14:01
Londra a decis excluderea companiei Huawei din rețeaua 5G a Marii Britanii începând cu anul 2027

Răgazul de şapte ani este menit să ajute operatorii britanici din sectorul telecomunicaţiilor, precum BT, Vodafone sau Three, care se temeau că vor pierde miliarde de lire sterline pentru a înlocui mai repede echipamentele Huawei.

Însă începând de la finele anului în curs operatorii britanici nu vor mai avea dreptul să achiziţioneze de la Huawei niciun fel de echipamente pentru 5G, a declarat în faţa parlamentului de la Londra secretarul britanic pentru cultură, media, sport şi sectorul digital, Oliver Dowden.

Acesta din urmă a mai precizat că decizia anunţată acum mai presupune şi întârzierea cu doi până la trei ani a implementării reţelei 5G în Regatul Unit, iar costurile pentru aceasta vor creşte cu circa 2 miliarde de lire sterline.

”Nu a fost o decizie uşoară, dar este cea corectă pentru reţelele britanice de telecomunicaţii, pentru securitatea noastră naţională şi pentru economia noastră, atât în prezent cât şi pe termen lung”, a motivat Dowden.

Decizia survine în urma intenselor presiuni exercitate de SUA asupra premierului Boris Johnson de a reveni asupra deciziei sale din ianuarie prin care a acceptat un rol limitat pentru Huawei în viitoarea reţea 5G britanică.

Compania chineză a reacţionat exprimându-şi dezamăgirea faţă de ceea ce a numit a fi o decizie ”politizată”. ”Această decizie dezamăgitoare este o veste rea pentru toţi cei care au un telefon mobil în Regatul Unit, ea riscă să încetinească modernizarea digitală a ţării”, a afirmat un purtător de cuvânt al Huawei, care consideră ”regretabil că viitorul nostru (al Huawei – n. red.) în Regatul Unit a fost politizat din cauza politicii comerciale americane şi nu din raţiuni de securitate”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...