Londra a pompat cei mai mulţi bani la Bursa din Bucureşti, anul trecut
Supremaţia britanică, precum şi prezenţa în top a Marelui Ducat al Luxemburgului se explică mai ales prin faptul că acolo sunt înregistrate cele mai multe fonduri de investiţii.
De altfel, una dintre cauzele pentru care Marea Britanie a făcut notă discordantă cu celelalte ţări ale Uniunii Europene, în chestiunea crizei datoriilor, a fost faptul că este avută în vedere şi disciplinarea, atât cât este cu putinţă, a tranzacţiilor speculative.
Or, Marea Britanie are câştiguri imense din faptul că găzduieşte (probabil) cel mai mare centru financiar al lumii.
Pe locul trei în topul cumpărătorilor străini la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se află Insulele Bermude, din motive (fiscale) similare cu cele ale Luxemburgului.
Investitorii inregistrati în paradisul fiscal din Bermude au cumparat acţiuni româneşti în valoare de 44,16 milioane de euro (peste 10% din total) şi au vândut de 15,7 milioane de euro, ocupând poziţia a saptea în topul vanzătorilor (4,54%), potrivit datelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Primele 10 ţări din top au realizat achiziţii peste 431 de milioane de euro, iar primele 10 ţări vanzătoare au scos 345 milioane euro.