Londra amână introducerea controalelor frontaliere integrale asupra importurilor de bunuri din UE

Guvernul britanic va amâna cu încă trei luni, până la 31 ianuarie 2024, impunerea unor controale integrale post-Brexit asupra importurilor de bunuri din Uniunea Europeană, transmite miercuri Euractiv.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 09:25
Londra amână introducerea controalelor frontaliere integrale asupra importurilor de bunuri din UE

Anunţul a fost făcut marţi de executivul de la Londra.

Regatul Unit a părăsit piaţa unică europeană în ianuarie 2021 şi a amânat succesiv implementarea deplină a a controalelor frontaliere pe fondul temerilor că vor apărea perturbări în porturi şi că se va înregistra o creştere a costului vieţii.

În schimb, Bruxellesul a introdus imediat controale frontaliere pentru bunurile venite din Regatul Unit în Uniunea Europeană, ceea ce condus la creşterea costurilor şi a adus noi provocări pentru unele companii.

Guvernul britanic a anunţat în luna aprilie că începând cu 31 octombrie va solicita certificate sanitare pentru unele produse animale, plante şi alimente venite din Europa.

Cerinţe suplimentare, precum controale fizice şi declaraţii privind siguranţa, urmează să fie aplicate gradual pe parcursul anului 2024. Data introducerii unora dintre aceste cerinţe, precum controale asupra riscurilor medii ale produselor animale şi plantelor, este amânată de asemenea cu trei luni pentru a oferi răgaz suplimentar companiilor.

La finalul lunii februarie a acestui an, Londra şi UE au anunţat ajungerea la un nou acord (Acordul-cadru de la Windsor), ce abordează principalele probleme pe care ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană le-a creat în provincia Irlanda de Nord.

Acordul negociat a stabilit un sistem de benzi verzi şi roşii între Marea Britanie şi provincie. Mărfurile destinate Irlandei de Nord, fără controale de rutină, vor trece pe benzile verzi – monitorizate electronic de Comisia Europeană -, iar cele exportate în Republica Irlanda, pentru a intra pe piaţa comunitară, vor trece pe benzile roşii şi vor urma formalităţile vamale în porturile nord-irlandeze.

Al doilea element al acordului tratează aplicarea anumitor legi comunitare şi, în consecinţă, situaţia în care unele legi britanice nu pot fi aplicate în regiune.

De asemenea, UE şi Londra au decis că, înainte de a se ajunge la Curtea de Justiţie a UE, orice litigiu va putea fi examinat în primă instanţă de către tribunalele din Irlanda de Nord, care pot decide apoi dacă îl trimit sau nu către Luxemburg, care va avea întotdeauna ultimul cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
A crescut consumul de cartofi în România
A crescut consumul de cartofi în România
Consumul intern de cartofi a totalizat, anul trecut, 2,461 milioane tone, în creştere cu 57.000 tone faţă de 2022, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, citate de......
S-a oprit vântul, România importă din nou energie electrică. Când am mai putea avea un aport substanțial al eolienelor
S-a oprit vântul, România importă din nou energie electrică. Când am mai putea avea un aport substanțial al eolienelor
România a ajuns din nou importator net de energie electrică, din moment ce vântul s-a oprit. Când vor produce din nou ...
Vești proaste pentru cei cu credite în euro. Ce se va întâmpla cu dobânzile
Vești proaste pentru cei cu credite în euro. Ce se va întâmpla cu dobânzile
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere ...
Cresc masiv amenzile de circulație, de la 1 ianuarie. La cât ajunge punctul de amendă
Cresc masiv amenzile de circulație, de la 1 ianuarie. La cât ajunge punctul de amendă
În absența unei noi intervenții legislative care să apară în următoarele două zile, valoarea amenzilor de circulație ...