Londra ar putea lua măsuri împotriva Madridului în legătură cu disputa privind Gibraltarul

Economica.net
12 08. 2013
143_gibraltar1_22732300

Aceste controale, care duc la crearea unor lungi cozi de aşteptare, „au motive politice şi sunt complet disproporţionate”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că o astfel de decizie în justiţie va reprezenta „o acţiune fără precedent”.

Tensiuni între Marea Britanie şi Spania

Autorităţile din Gibraltar au provocat furia Madridului, instalând în Mediterana, în Golful Algeciras, blocuri de beton care formează un recif artificial, într-o încercare de a pune capăt unor ani de incursiuni de care îi acuză pe pescarii spanioli că le efectuează în apele pe care le consideră ca aparţinându-le.

De atunci s-au format cozi lungi de aşteptare la frontieră, iar Gibraltarul afirmă că Spania şi-a multiplicat controlele vamale ca represalii. De asemenea, Madridul a anunţat că intenţionează să introducă o taxă rutieră în valoare de 50 de euro la frontiera cu acest teritoriu britanic.